Ultimele stiri

Peste 100 de kilograme de articole pirotehnice comercializate ilegal descoperite de jandarmii constănțeni

Sursă foto: IJJ Constanța

Sâmbătă, 7 decembrie, în jurul orei 23:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în zona Pieței Ovidiu din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat un comerciant care vindea articole pirotehnice unui minor.

Deoarece acest aspect poate fi ilegal în funcție de categoria de articole pirotehnice comercializate, jandarmii au trecut și la controlul comerciantului respectiv și au constatat că acesta nu deținea toate autorizările necesare comercializării articolelor pirotehnice.

Jandarmii au ridicat peste 20.000 de articole pirotehnice, în greutate totală de peste 100 Kg, care nu erau comercializate conform prevederilor legale și au întocmit acte de sesizare pentru faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

Alte articole

06 mart. 2024 4.24 pm

Marți, 5 martie, în jurul orei 09.00, în cartierul Poarta 6, un echipaj din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța a observat doi bărbați care transportau pe un cărucior de mână…

02 sept. 2024 4.21 pm

Pentru ca toți cetățenii să se bucure de un confort sporit, Primăria Constanța a desfășurat un program de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în cartierul Palas. În acest cartier,…

06 nov. 2024 3.00 pm

În ședința extraordinară convocată astăzi, 6 noiembrie 2024, consilierii județeni din Constanța au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiilor de specialitate…

10 mart. 2025 10.04 am

Programul de reabilitare a tramei stradale acoperă toate cartierele rezidențiale. Echipele Confort Urban intervin astăzi și mâine cu utilaje de frezare a carosabilului pe strada Căpitan Aviator…

01 mai 2024 12.17 pm

Miercuri, 1 mai, în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o clădire aflată în construcție,…

30 iun. 2024 10.57 am

Sâmbătă, 29 iunie 2024, a fost inaugurat noul sediu al Poliției din Vama Veche care a beneficiat de lucrări de reparații considerabile, fiind reabilitat și modernizat pentru a răspunde mai bine…