Ultimele stiri

(VIDEO) Un jurnalist a fost ameninţat de şeful unei organizaţii care îl sprijină pe Călin Georgescu: „Nu ştii în ce te bagi. Eu zic să te opreşti acum cât mai ai ocazia” – poliția a deschis un dosar penal

Sursă foto: sursazilei.ro

Poliţia Capitalei a deschis, joi, un dosar penal, după ce jurnalistul Victor Ilie, colaborator Snoop, a fost ameninţat de către şeful unei organizaţii care îl sprijină pe Călin Georgescu. „Nu ştii în ce te bagi. Eu zic să te opreşti acum cât mai ai ocazia”, i-a spus jurnalistului Bruno Mihăiescu, fondator Organizaţiei Tracia Unită.

Scoop a publicat o înregistrare, în care jurnalistul Victor Ilie, colaborator al publicaţiei, a fost ameninţat de către Bruno Mihăiescu, fondator al Organizaţiei Tracia Unină care îl susţine pe Călin Georgescu.

Înregistrarea a fost făcută în 4 decembrie, în perioada de documentare a celui de-al doilea episod al investigaţiei „Strategia cu bani ruseşti. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă şi ştirile cu sfinţi să influenţeze votul românilor la prezidenţiale”.

Sunteţi documentaţi toţi, tu nu înţelegi că avem tot despre voi? Tot! Tot, şi unde te duci, şi ce faci, şi ce mănânci, tot. Ştim tot. Şi de unde vă vin banii, şi unde vă duceţi”, i-a spus Bruno Mihăilescu ziaristului. „Cred că nu ştii în ce te bagi, fii atent ce zic. Eu zic să te opreşti acum, cât mai ai ocazia. (…) Păi, în ce te bagi tu, cine te pune să faci chestiile astea, nu, eşti săgeată, tu nu ştii în ce te bagi, tu nu ştii în ce intri acum, că te iei de noi”, a mai afirmat Bruno Mihăilescu.

Poliţia Capitalei a anunţat că a deschis un dosar penal.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind demarate investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, a transmis Poliţia Caputalei.

Alte articole

11 mart. 2025 12.34 pm

Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului românesc”, va fi decorat de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a…

12 ian. 2025 11.32 am

În această dimineață, Detașamentul de Pompieri Tulcea a intervenit cu două autospeciale de stingere la un incendiu care se manifesta la un garaj pe strada Viitorului din municipiul Tulcea. La scurt…

17 dec. 2024 11.00 am

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă, întrebat despre incitările la violenţă care au loc pe reţele de socializare şi despre mobilizarea unei părţi a susţinătorilor lui Călin Georgescu…

02 dec. 2024 8.08 pm

Marele favorit al turului II al alegerilor prezidențiale este candidatul independent Călin Georgescu, potrivit unui sondaj realizat de CURS, în ziua alegerilor parlamentare. Conform sondajului CURS,…

02 sept. 2024 2.11 pm

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de peste 12 milioane de lei în cadrul Comandamentului Litoral 2024, ca urmare a numeroaselor nereguli…

24 sept. 2024 11.25 am

Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima…