Astăzi, 1 Decembrie, este ziua în care românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor. La Constanța, s-a organizat un ceremonial militar și religios în Parcul Arheologic.
În garnizoana Constanța, la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 11.00, a avut loc un ceremonial militar și religios, în cadrul căruia au fost depuse coroane de flori.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a plutoanelor constituite din militari ai Forțelor Navale Române și din reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, la care se vor alătura și parteneri americani, francezi și spanioli, dislocați la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
La ceremonial au luat parte și Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, și Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
Tot pe 1 decembrie, de la ora 17:00, pe traseul Sala Sportului – Bulevardul Tomis – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul „Victoriei”, va avea loc retragerea cu torțe a marinarilor militari. Retragerea cu torţe se va desfășura pe carosabil, cu asigurarea măsurilor de restricționare a circulației rutiere în dinamică pe tot parcursul desfăşurării acesteia.
De asemenea, Forțele Navale Române vor participa duminică, 1 Decembrie, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României la București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag, iar la bordul navelor militare de la mare și fluviu va fi arborat, la ora 09.00, Marele Pavoaz, în acordurile Imnului Național al României.