Ultimele stiri

Copilul de 10 ani care s-a electrocutat în Gara Medgidia a fost transferat la un spital din București

Sursă foto: europafm.ro

Un copil în vârstă de 10 ani care s-a electrocutat ieri, 7 noiembrie, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren aflat în Gara Medgidia a fost transferat în cursul nopții la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

Reamintim că reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au fost solicitaţi să intervină, joi, 7 noiembrie, în Gara Medgidia, după ce un copil de zece ani s-a electrocutat. El s-a urcat pe un vagon, de unde a căzut. Copilul a suferit arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului, politraumatism prin cădere de la înălţime şi este posibil să aibă şi arsuri de căi aeriene. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Un copil de 10 ani s-a electrocutat în Gara Medgidia: are arsuri pe 70% din suprafața corpului

La data de 7 noiembrie, în jurul orei 16.10, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, care ar fi urcat pe un vagon staționat în stația C.F. Medgidia, ar fi fost electrocutat. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un minor, de 11 ani. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști”, au transmis, ieri, reprezentanții IPJ Constanța.

Lasati un comentariu