Primăria Municipiului Constanța a anunțat că va demola bazarul de pe strada Eliberării, începând cu data de 13 ianuarie 2025. Decizia vine ca urmare a stării avansate de degradare a clădirii, care nu mai respectă normele de siguranță și funcționare pentru o astfel de structură comercială.
Expertiza tehnică realizată în ianuarie 2024 a arătat că structura bazarului este încadrată în clasa de risc seismic I, indicând un pericol iminent în cazul unui cutremur și nerecomandând lucrări de consolidare. Ca urmare, demolarea a fost considerată cea mai sigură soluție.
Primăria a solicitat agenților economici care au spații în bazar să le elibereze până pe 13 ianuarie 2025 pentru a permite desfășurarea lucrărilor de demolare. Acțiunea va fi desfășurată de S.C. Confort Urban, companie aflată sub coordonarea municipalității.
Bazarul situat pe strada Eliberării va fi demolat. Clădirea este într-un stadiu avansat de degradare și nu îndeplinește normele în vigoare pentru o clădire cu astfel de destinație.
Pe 13 ianuarie 2025, de la ora 08:00, Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, va începe lucrările de demolare și de punere în siguranță a bazarului situat pe strada Eliberării. Rugăm agenții economici să elibereze spațiile deținute în incinta bazarului până la această dată pentru a facilita accesul echipelor Confort Urban, precum și a utilajelor.
Clădirea este într-o stare tehnică foarte gravă. Potrivit expertizei tehnice efectuate în ianuarie 2024, structura de rezistență se încadrează în clasa de risc seismic I și nu se justifică consolidarea acesteia. Prin urmare, se impune demolarea acestei structuri”, transmite Primăria Constanţa.