Un accident rutier a avut loc, în această seară, la ieșirea din localitatea Murfatlar, pe drumul spre Ciocârlia, implicând un microbuz cu 6 persoane și un autoturism în care se aflau 2 persoane.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, luni seara, despre producerea unui accident rutier la ieşirea din localitatea Murfaltar spre Ciocârlia. În evenimentul rutier au fost implicate un microbuz, în care erau şase persoane, şi o maşină cu două persoane. La faţa locului, s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Servicului Judeţean Constanţa.
Din fericire, toate persoanele sunt conştiente şi niciuna nu era încarcerată.
Potrivit ISU Dobrogea, două victime conștiente au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Constanța pentru îngrijiri și evaluări medicale suplimentare. Celelalte persoane implicate au fost evaluate la fața locului, neavând nevoie de transport la spital.