Ultimele stiri

CONSTANȚA. Femeie cercetată pentru fals în declarații: le-a spus polițiștilor că a lovit o mașină, pentru a-și acoperi soțul

Sursă foto: IPJ Constanța

Miercuri, 30 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Astfel, la data de 30 octombrie, femeia s-ar fi prezentat la sediul Serviciului de Siguranță Rutieră, precizând că, la data de 20 septembrie, ar fi lovit un autoturism aflat în parcarea unui magazin din municipiul Constanța.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, în realitate, autoturismul în cauză ar fi fost condus de soțul femeii.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.