Armata israeliană a lansat, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, atacuri aeriene asupra unor ținte militare din Iran. Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea declanşării operaţiunii. Iranul este pregătit să răspundă „agresiunii” israeliene, anunţă agenţia semi-oficială iranianţă Tasnim.
Mai multe explozii s-au auzit în Teheran
Sirenele au început să sune în capitala Iranului în mijlocul nopţii. Cel puţin cinci explozii au fost auzite în primele minute ale atacului, unele şi în apropiere de aeroportul din Teheran. Zeci de zboruri au fost deviate şi spaţiul aerian al ţării va fi închis în această dimineaţă. Panică a fost şi lângă sediul Gărzilor Revoluţionare ale Iranului, dar şi în oraşul Karaj.
Ţintele au fost, în principal, bazele militare şi depozitele de arme, iar unii oficiali israelieni spun că nu îşi propun să lovească instalaţiile nucleare sau petroliere ale ţării. În acelaşi timp, au fost distruse şi puncte strategice din sudul şi centrul Siriei. Statele Unite ar fi aflat de atac cu scurt timp înainte să aibă loc, însă neagă că ar fi fost implicate.
La scurt timp după primele explozii, Israelul a lansat un al doilea val de lovituri, sistemul de apărare aeriană fiind în continuare activ. Alte patru explozii au fost auzite în estul capitalei, iar totul a fost urmărit de premierul Benjamin Netanyahu din buncărul aflat sub baza militară Kirya din Tel Aviv.
IDF a lansat „lovituri de precizie”
Armata israeliană a transmis că, „ca orice altă ţară suverană din lume, statul Israel are dreptul şi datoria de a răspunde „în urma atacului necruţător” asupra Israelului din 7 octombrie 2023.
Forţele de Apărare a Israelului (IDF) au spus că atacurile sunt un răspuns la acţiunile Iranului, care „ataca fără încetare” Israelul din 7 octombrie „pe şapte fronturi – inclusiv atacuri directe din teritoriul iranian”, conform CNN. „Capacităţile noastre defensive şi ofensive sunt pe deplin mobilizate”, a anunţat armata. „Vom face tot ce este necesar pentru a apăra statul Israel şi poporul Israel”, se mai arată în mesaj.
SUA, notificate înainte de atac
Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea operaţiunii sale împotriva ţintelor din Iran, a declarat vineri un oficial american pentru Reuters, vorbind sub rezerva anonimatului.
Oficialul a adăugat că nu a existat nicio implicare a SUA în operaţiunea israeliană.
Iranul, pregătit să răspundă „agresiunii” israeliene
Iranul este pregătit să răspundă oricărei „agresiuni” israeliene, a transmis sâmbătă agenţia de presă semi-oficială a Iranului Tasnim, citând surse.
Nu există nicio îndoială că Israelul se va confrunta cu o reacţie proporţională pentru orice acţiune pe care o va lua”, au declarat pentur Tasnim sursele citate.
Atacul asupra Iranului, încheiat
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a confirmat sâmbătă dimineața că țara și-a încheiat „răspunsul” față de Iran.
Acum pot confirma că am încheiat răspunsul israelian la atacurile Iranului împotriva Israelului”, a spus contraamiralul Daniel Hagari într-un mesaj video distribuit de Forțele de Apărare Israelului. „Am efectuat lovituri țintite și precise asupra țintelor militare din Iran – zădărnicind amenințările imediate la adresa statului Israel. Forțele de Apărare Israelului și-au îndeplinit misiunea”, a spus el.
Hagari a avertizat că, dacă Iranul ar începe „o nouă rundă de escaladare”, Israelul va fi „obligat să răspundă”.
Mesajul nostru este clar: toți cei care amenință statul Israel și încearcă să tragă regiunea într-o escaladare mai largă vor plăti un preț mare”, a spus el. „Am demonstrat astăzi că avem atât capacitatea, cât și hotărârea de a acționa decisiv și suntem pregătiți în atac și apărare, pentru a apăra statul Israel și poporul Israel”.