Farul Constanța a învins echipa IMT Novi Belgrad cu scorul de 2-0, miercuri, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, în prima manșă a turului al II-lea al Youth League.
În fața a 1.500 de spectatori, Farul a dominat prima repriză și a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri. Luca Băsceanu a deschis scorul în minutul 11 cu un șut spectaculos, după o acțiune personală, iar Alexandru Marchidan a dublat scorul în minutul 30, cu un șut puternic de la peste 30 de metri.
În repriza a doua, echipa constănțeană s-a concentrat pe menținerea avantajului, reușind să își conserve victoria. Returul va avea loc la Belgrad pe 6 noiembrie, iar Farul pornește cu prima șansă la calificare. Câștigătoarea acestei duble manșe va juca în turul al III-lea împotriva echipei câștigătoare dintre Lokomotiv Zagreb și Dinamo Minsk.