Primăria Constanța, sub conducerea primarului Vergil Chițac, a achiziționat terenul de 1,5 hectare pe care se află Vila Regală din Mamaia, un pas important pentru salvarea și restaurarea acestui monument istoric. Prețul terenului a fost același cu cel de acum două decenii, conform declarațiilor Primăriei Constanța.
Terenul va fi transmis statului și Ministerului Culturii, în cadrul proiectului „Temelii culturale”, care are scopul de a restaura 14 obiective de interes național și european. Clădirea „Club Castel, fostă Vilă Regală” a fost deja predată Ministerului Culturii luna trecută, pentru a fi supusă lucrărilor de reabilitare. După finalizarea acestora, monumentul va intra din nou în administrarea municipalității, cu scopul de a-l valorifica și de a-l reintegra în circuitul turistic și cultural local.
Acest proiect reprezintă o etapă importantă în revitalizarea moștenirii regale din Constanța, Vila Regală din Mamaia urmând să-și recapete strălucirea și să devină un punct de atracție semnificativ pentru oraș și pentru turiști.
Azi am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia.
Prețul plătit este identic cu cel cu care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață.
Terenul de 1,5 ha va fi transmis Ministerului Culturii, iar împreună cu castelul va face parte din proiectul național patronat de Ministrul Culturii „Temelii culturale”, prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.
Luna trecută clădirea care a fost transformată în „Club Castel” a fost predată către Ministerul Culturii. Acum atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare.
După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție”, a scris Vergil Chiţac, pe Facebook.