Ultimele stiri

ALEGERI REPUBLICA MOLDOVA. S-a încheiat numărătoarea voturilor – Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo se vor confrunta în turul II

Alegerile prezidențiale din 2024 din Republica Moldova vor avea un al doilea tur de scrutin, după ce niciun candidat nu a obținut majoritatea necesară din primul tur. Conform anunțului făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC), actualul președinte Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, și Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), vor fi cei care se vor înfrunta în turul al doilea.

În același timp, rezultatele preliminare ale referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană arată o victorie strânsă a taberei „DA” (pro-UE), care are un avans de 13.596 de voturi față de tabăra „NU” (anti-UE), după numărarea voturilor din toate cele 2.219 secții de votare. Aceasta indică o tendință pozitivă pentru susținătorii integrării europene, dar diferența relativ mică sugerează o competiție strânsă în rândul populației cu privire la direcția viitoare a țării.

Următoarele săptămâni vor fi decisive pentru viitorul politic și geopolitic al Republicii Moldova, atât în ceea ce privește alegerea președintelui, cât și pentru stabilirea direcției strategice a țării în relația cu Uniunea Europeană.

Ciucă: Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova le spun un lucru: rezistaţi!

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis, luni seară, un mesaj preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi autorităţilor din această ţară: ”Rezistaţi!”. El a adăugat că România este alături de Republica Moldova în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european.

În ciuda unei imixtiuni care pare de-a dreptul uriaşă, cetăţenii Republicii Moldova au ales viitorul european pentru ţara lor. Nici nu mai contează cu cât, ci doar că opţiunea «Da» a strâns peste jumătate din voturile exprimate. Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene, Maia Sandu va fi preşedinte, chiar dacă are nevoie să învingă în al doilea tur”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video publicat luni seară.

El le-a transmis ”felicitări şi mult curaj” Maiei Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova.

Ei toţi se confruntă şi se vor confrunta, pe măsură ce turul al doilea se apropie, cu presiuni din partea unor forţe finanţate din exterior şi care nu au nimic de-a face cu democraţia. Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova le spun un lucru: rezistaţi! România este alături de voi în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european. O lecţie puternică a dat lumii diaspora din Republica Moldova: nu contează cine vrea să saboteze votul, voinţa oamenilor buni, liberi şi drepţi va învinge mereu. După votul de ieri, reiese clar ca lumina zilei că forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din Republica Moldova ar putea fi irosit”, a conchis Ciucă.

Lasati un comentariu