Ultimele stiri

Fraţii Mazăre, audiaţi la DIICOT în dosarul sportivelor care ar fi fost traficate. Declaraţii revoltătoare ale lui Radu Mazăre: „Nu erau genul meu. Aveau un picior gros cât trunchiul…”

Antrenorul lotului național de bob și sanie al României, Paul Neagu, este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de persoane și alte infracțiuni grave, după ce ar fi recrutat trei sportive din echipa sa, obligându-le să se prostitueze. Ancheta vizează fapte petrecute între 2013 și 2019, perioadă în care Neagu ar fi exploatat sexual aceste persoane folosindu-se de autoritatea sa și profitând de vulnerabilitățile emoționale și psihice ale victimelor.

(VIDEO) Percheziții în Constanța. Antrenorul lotului național feminin de bob și sanie, acuzat de DIICOT că a obligat trei sportive să practice prostituția

Potrivit acuzațiilor, Neagu a adăpostit victimele și le-a transportat atât în România, cât și în străinătate (inclusiv în Germania, Monaco și Letonia), obligându-le să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați pentru a obține sponsorizări și alte beneficii financiare pentru lotul național. El este acuzat și de complicitate cu Nassar Ghaleb, un om de afaceri libanez, care ar fi beneficiat de serviciile acestor sportive și le-ar fi oferit cazare gratuită, impunând ulterior cheltuieli fictive.

În plus, Paul Neagu a fost implicat și în tentative de influențare a declarațiilor victimelor, încercând să le determine să retragă acuzațiile prin manipulări legale. Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost audiat ca martor în acest caz, afirmând că a avut contacte limitate cu antrenorul și sportivele implicate, dar făcând comentarii controversate despre aspectul fizic al victimelor.

Cazul a generat un val de indignare, iar ancheta este în desfășurare. Ancheta relevă și faptul că Neagu ar fi cultivat relații cu persoane influente din lumea afacerilor și din viața publică, consolidându-și poziția și exploatând sportivele pentru a câștiga apreciere și respect din partea acestora.

Fratii Radu şi Alexandru Mazare au ajuns în faţa DIICOT

Radu Mazăre, fost primar al Constanței din partea PSD, împreună cu fratele său, Alexandru Mazăre, fost senator PSD, au fost audiați miercuri de procurori în calitate de martori într-un caz grav de trafic de persoane. Dosarul vizează trei sportive din lotul național de bob care ar fi fost forțate să se prostitueze de către antrenorul lor, Paul Neagu.

Mazăre a confirmat că a fost chemat să depună mărturie și a declarat că l-a văzut pe antrenor în compania uneia dintre sportive de două ori.

Fostul primar a declarat că a fost chemat martor în dosar. Mazăre a spus că l-a văzut pe antrenor de două ori cu una din sportive.

Îl cunosc, l-am văzut cu două dintre sportive de două ori cred, eram şi cu actuala mea soţie, la perioada respectivă iubita oficială. Ştiu că era antrenorul echipei de bob. La un moment dat de la Primărie l-am ajutat, avea inscripţionat pe bob Mamaia. Asta e tot ce ştiu”, a declarat Radu Mazăre.

Întrebat dacă a sponsorizat lotul naţional de bob feminin al României, Raadu Mazăre a răspuns:

Da, asta vă spun. Nu eu, primăria. Da, l-a ajutat să îşi cumpere un bob. Eu nu mai sunt primar din 2015. (…) Dacă participa la competiţii internaţionale şi avea şi rezultate şi scria Mamaia, nu e curios”.

Radu Mazăre a mai declarat că sportivele care ar fi fost traficate ”nu erau genul lui” pentru că ”aveau un picior gros cât trunchiul”.

Și știți cu ce fete mă întâlneam”, a adăugat primarul.