Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, afirmă că acela care îl tăgăduiește pe Dumnezeu „nu este un om sănătos la minte”.
Teodosie a fost întrebat de un enoriaș, în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea, ce înseamnă „a-l tăgădui pe Dumnezeu”.
A-l tăgădui pe Dumnezeu înseamnă a-l exclude din viaţa ta şi chiar a spune că nu e Dumnezeu. Cum zise psalmistul: zise acel nebun, în inima sa, nu de Dumnezeu. Cel ce-l tăgăduieşte pe Dumnezeu a cărui operă o vedem zilnic, acela nu este un om sănătos la minte”, a afirmat ÎPS Teodosie, potrivit news.ro.
De asemenea, Teodosie a fost întrebat în aceeaşi emisiune, despre cum se poate dovedi că Iisus Hristos este adevărul, în condiţiile în care şi hinduşii şi budiştii „pot avea vedenii”, aşa cum creştinii pot vedea „minuni”.
La budişti şi la hinduşi nu a înviat din morţi Hristos. Învierea lui Hristos este un adevăr care mereu se înnoieşte. Lumina Lui coboară din senin şi toţi neortodocşii o aplaudă, că e lumina adevărată a ortodocşilor. Nu vedeniile sunt adevăruri, sau minuni, sunt şi vedenii care vin de la cel viclean, el se preface în înger de lumină, ca să înşele. Dar Hristos este adevărul, o dovedesc toate faptele, agheasma plină de har care nu se strică, lumina care nu se pierde niciodată, lumina harului şi atâtea fapte minunate”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului în emisiunea radio la care participă săptămânal.