Mark Rutte şi-a început marţi prima zi la conducerea NATO reafirmând cu forţă susţinerea Ucrainei de către Alianţă şi respingând cu privire la acest punct temeri în centrul cărora se află o posibilă revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, transmite News.ro.
În prima sa conferinţă de presă, noul secretar general al NATO s-a arătat ferm, în continuitatea predecesorului său, în privinţa necesităţii continuării susţinerii Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin „trebuie să-şi dea seama” că NATO „nu va ceda” în susţinerea Ucrainei, a subliniat.
Trebuie să ne concentrăm asupra efortului de război”. „Cu cât mai mult vom ajuta Ucraina, cu atât mai devreme se va termina” războiul, a declarat el după ce a preluat funcţia.
El a promis să se asigure că NATO este pregătită să facă faţă ameninţării Rusiei.
În acest sens, el a avertizat că trebuie să se cheltuiască mai mult.
Nu există o alternativă gratuită dacă vrem să fim la înălţimea provocărilor care ne aşteaptă”, a subliniat el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi instalarea lui Mark Rutte, căruia-i aminteşte obiectivul Kievului de a adera la Alianţă ca membru cu drepturi depline.
Locul Ucrainei este în NATO”, a dat asigurări Mark Rutte, care urmează să arbitreze voinţa Ucrainei de a adera la Alianţă şi puternicele reticenţe asupra acestui punct ale unora dintre cele 32 de state membre NATO – între care Statele Unite şi Germania.