Ultimele stiri

CONSTANȚA. Taxa pentru rezervarea unui loc de parcare crește de la 255 de lei/an la 500 de lei/an

Sursă foto: Primăria Constanța

Primarul Constanței a convocat luni, 30 septembrie, Consiliul Local Municipal în ședință ordinară pentru a vota proiectul de hotărâre referitor la impozitele și taxele locale pentru anul 2025. 

Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de majorare a taxei pentru rezervarea unui loc de parcare de la 255 de lei pe an, la 600 de lei pe an.

Consilierii USR au propus ca taxa să crească doar cu rata inflației, adică la 286 de lei/an.

Din punctul acesta de vedere, propunerea noastră este de creștere a taxei doar cu rata inflației în acest moment, adică la de la 255 de lei la 282 de lei. Avem un amendament în acest sens”, a declarat Florin Cocargeanu.

Consilierii PNL și PSD au votat împotrivă.

PSD a depus un amendament de pentru reducerea taxei de la 600 la 500 de lei pe an, iar acesta a fost aprobat. Astfel, începând din anul 2025, constănțenii vor plăti 500 de lei pe an pentru rezervarea unui loc de parcare.