Cifrele despre execuţia bugetară pentru 2024, nivelul datoriei publice generale ca pondere în PIB, creşterea economică înregistrată în acest an şi prognozele pentru anii următori ne situează într-o zonă de mare risc financiar.
Să vedem ce m-a determinat să folosesc acest titlu atât de dur şi extrem de pesimist.
În primul rând prognoza agenţiei de rating ”Fitch” care ne confirmă ratingul ”BBB-” (trăiască apartenenţa la UE şi intrările aferente de capital) dar ne administrează şi un uppercut prognozând o pondere a datoriei publice generale în Produsul Intern Brut, la finele anului 2026, în valoare de 59%. Această pondere trebuie văzută în contextul în care la nivelul anului 2023 ponderea datoriei publice generale în PIB era de 48,8%. Este lesne de observat faptul că pe parcursul a trei ani 2023-2026 este posibil ca datoria publică să crească cu 10,2%, ceea ce însemnă foarte mult. Coabitarea cu aceste datorii împovărătoare pune o presiune mare pe finanţele ţării, iar pe plan extern generează o îndoială în ceea ce priveşte solvabilitatea ţării. Investitorii străini îşi vor pierde curajul şi se vor codi să ne mai acorde împrumuturi şi-şi vor pune întrebarea: Le mai dăm bani împrumut? Dar cu ce dobânzi?
În al doilea rând deficitul bugetar este în creştere, agenţia Fitch prognozându-l pentru anul acesta la 7,2%, iar pentru anul 2025 la 6,5%. Nu de aceiaşi părere este analistul Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA (Chartered Financial Analyst), care prognozează deficite mai mari:” Cu un deficit bugetar de 7% sau chiar 8% vom obţine o creştere economică de 1% în 2024”. Analistul ne atenţionează că la acest nivel al deficitului (deficitul trebuie să fie un motor al creşterii economice!) trebuia să avem o creştere economică mai mare. La nivelul anului 2024 avem o creştere a veniturilor în proporţie de 15,1% pe primele 7 luni ale anului însă, cheltuielile au crescut în aceiaşi perioadă cu 23,2%. Cu un buget desfigurat şi calamitat este greu de supravieţuit într-o economie mondială instabilă. Guvernanţii au fost de curând la Bruxelles pentru a negocia o reducerea deficitului pe 7 ani. Să facem o simulare şi să vedem ce consecinţe sunt pe parcursul celor 7 ani în care vom reduce deficitele: anul I – deficit 6,5%, anul II – deficit 6,0%, anul III – deficit 5,5%, anul IV – deficit 5,0%, anul V – deficit 4,5%, anul VI deficit – 4,0%, anul VII -deficit 3,5%, anul VIII- deficit 3,0%. Consecinţele acestui plan de redresare pot fi dezastruoase, întrucât ”defilând” cu aceste deficite vom acumula o datorie publică, după părerea unor analişti, de circa 80-85% din PIB. Deci redresarea deficitului se face cu costuri foarte mari pentru finanţele ţării, fragilizându-ne şi mai mult poziţia în relaţia cu investitorii.
În al treilea rând ne confruntăm cu o creştere economică foarte mică, anemică, după unii economişti ne situăm chiar în antecamera recesiunii. Pentru acest an era prognozată o creştere de peste 3%, bugetul fiind construit pe acest fundament. Creşterea economică pe primul semestru a fost de circa 0,7% ceea ce face imposibilă atingerea creşterii prognozate pentru acest an.
Probabil guvernanţii nu au studiat teoria economistului german Georg Friedrich Knapp referitoare la ”acumularea de datorii fără remuşcări”, dar cert este că nu au nicio apăsare despre acest subiect sensibil, şi merg înainte tot aşa.
Citeste si: Ce se mai aude despre PNRR?
La asemenea nivel al cheltuielilor publice, cu un gigantic aparat administrativ, statul ar trebui să fie un actor de primă mâna în viaţa cetăţenilor, în domeniul medical, al educaţiei, al infrastructuri. Dar, din păcate, nu este aşa: se preferă, în continuare, sistemul privat de sănătate, sunt şcoli fără canalizare, starea drumurilor este deficitară.
Finanţele publice aflându-se sub presiunea acestor trei factori prezentaţi mai sus gâfâie şi, dacă nu se iau măsuri în concordanţă cu logica economică, probabil vor ceda. Nu se întrevăd şanse ca în acest an electoral bugetul să fie delestat de cheltuieli populiste. Niciunui politician nu-i pasă nici cât negru sub unghie ce se întâmplă cu finanţele ţării, iar costul politic al chivernisirii banului public nu este pe agenda lor. Şi creşterea economică trebuie susţinută prin măsuri adecvate care să încurajeze venirea investitorilor. Banii proveniţi din fondurile europene, dar parcaţi inutili prin cuferele de la BNR trebuie puşi la treabă. Taromizarea economiei este deosebit de păguboasă pentru bunul mers al treburilor. Într-un climat fiscal incert investitorii, dar şi antreprenorii aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Dar datoriile nu aşteaptă să vadă ce se întâmplă, ele trebuie plătite.
În locul unor concluzii scrupuloase închei aceste rânduri cu un citat din Nouriel Roubini (cel care a prevăzut criza din 2008, fiind numit ”Dr. Dezastru” sau ”Profet al crizei”) şi Stephen Mihm (cartea ”Economia Crizelor” Editura Publica, 2010, Bucureşti): ”Vechea politică de-a lăsa economia să se vindece singură a devenit sinonimă cu a lăsa pacientul să sufere. În deceniile care au urmat, politica fiscală a fost arma preferată în combaterea tendinţelor de cădere economică, indiferent dacă acestea erau sau nu cauzate de criză”.
Se impune, totuşi, o întrebare! Cine va arunca colacul de salvare? Sau nu va fi cazul şi vom călca apa în continuare…
Articol publicat inițial pe Ziarulu Financiar
