Ultimele stiri

Razie în mai multe cartiere din municipiul Constanța: oamenii legii au aplicat 28 de amenzi în valoare totală de peste 8.700 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

În această dimineață, 26 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o razie pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Razia s-a desfășurat în zonele Palazu Mare, Anadalchioi, Henri Coandă și Tomis III, din municipiul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 200 de persoane și au fost verificate 33 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.780 de lei.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Lasati un comentariu