Ultimele stiri

Zelenski: „Suntem mai aproape de sfârșitul războiului decât credem”

Sursă foto: arhivă

Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, anunţă într-un interviu acordat postului american ABC News preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care cere Statelor Unite şi altor parteneri să continue să-i susţină ţara, relatează France24, citat de news.ro.

Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, declară şeful statului ucrainean în acest interviu, potrivit unor fragmenete difuzate luni. „Suntem mai aproape de sfârşitul războiului”, subliniază Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean, care a sosit duminică în Statele Unite, unde urmează să-i prezinte omologului său american Joe Biden şi Congresului detalii ale ”planului (său al) victoriei” prin care vrea să pună capăt invaziei ruse – cere administraţiei americană şi altor parteneri să continue susţinerea Ucrainei.

Kievul îl poate împinge pe preşedintele rus Vladimir Putin „să pună capăt războiului” printr-o „poziţie fermă”.

Vladimir Putin a anunţat că negocieri de pace pot începe numai dacă Ucraina cedează părţi din teritoriul ucrainean în estul şi sudul ţării şi renunţă să adere la NATO.

Alte articole

21 ian. 2025 10.04 am

Donald Trump a fost învestit oficial ca al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii în data de 20 ianuarie 2025, marcând începutul celui de-al doilea său mandat la Casa Albă. Ceremonia…

08 nov. 2024 9.04 am

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta că orice încetare a focului cu Rusia este imposibilă fără garanții clare și de încredere…

30 mart. 2025 7.20 pm

Un cutremur de magnitudinea 7,1 a avut loc duminică, 30 martie 2025, în largul Insulelor Tonga, la Oceanul Pacific, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS). Seismul a declanșat o alertă…

28 feb. 2025 6.59 pm

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit vineri la Casa Albă pentru convorbiri oficiale cu președintele american Donald Trump și pentru semnarea unui acord privind exploatarea mineralelor…

06 iun. 2024 12.33 pm

Astăzi, veterani și lideri mondiali se reunesc în Normandia pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea din 6 iunie 1944, cunoscută și sub numele de Ziua Z. Acest eveniment istoric, când…

23 apr. 2025 6.42 pm

Guvernul adoptă joi o Hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie 2025 zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc. În memoria Sanctităţii Sale…