Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv stabilirea măsurilor preventive şi de intervenţie necesare pentru gestionarea riscurilor legate de creşterea debitelor fluviului, că intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre.
Intrăm în faza de pregătire, înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, la Galaţi, aici ştim că vine viitura şi ştim că este o situaţie care trebuie să fim foarte atenţi asupra ei şi putem anticipa. Ăsta este cel mai important lucru, deci putem anticipa, să ne pregătim şi să luăm măsuri din timp. Aici nu mai există motiv ca oricare dintre autorităţi să fie luat prin surprindere, fiindcă ştim că vine viitura”, a spus Arafat.
El a precizat că reprezentanţii de la Mediu au transmis că situaţia este gestionabilă şi cantitatea care va intra este sub alte situaţii cu care ne-am confruntat şi nu ar trebui să fie probleme.
Cu toate astea, eu insist că pe partea situaţiilor de urgenţă, pregătirea trebuie să fie maximală”, a completat Raed Arafat.
El le-a cerut autorităţilor, dacă consideră că există un risc, să acţioneze şi să nu se aştepte până în ultima secundă. „Dacă ştim că viitura vine şi există un risc, mai bine evacuăm şi revenim, decât să evacuăm când apele se ridică şi cresc în zona respectivă”, a menţionat Arafat.
Nu cereţi târziu sprijinul. Nu este absolut nicio ruşine să se ceară sprijin din timp, să mobilizăm forţe din timp dacă ştim că este o problemă”, a mai spus Raed Arafat.
Mesajele RO-Alert date din timp
Arafat a mai cerut ca mesajele RO-Alert să fie date din timp, aşa cum s-a întâmplat şi la Galaţi. „Contrar la toate comentariile, că nu s-au dat, eu pot să vă spun că în seara respectivă şi ziua respectivă s-au dat 24 de mesaje Ro-Alert din care numai 13 s-au dat la mivelul judeţului Galaţi.
Să înţelegem că sistemul funcţionează, dar câmnd dăm mesajul, să fie clar şi trebuie să indice clar populaţiei ce trebuie făcut. Trebuie să spunem populaţiei ce trebuie să facă dacă vine acest mesaj cu ordin de evacuare, nu poţi evacua, urci în pod, urci într-o zonă mai ridicată. Poţi evacua şi ai timp de evacuare, atunci te evacuezi cu maşină, sau autorităţile, dacă o fac din timp, cu autobuze, microbuze. Să aveţi plan de evacuare, indiferent că ezi sau noapte”, a spus Arafat.
Secretarul de stat a mai cerut ca autorităţile să identifice persoanele imobilizate la pat sau pe cele cu dizabilităţi. „Chiar dacă nu evacuăm populaţia, persoanene cu dizabilităţi e posibil că trebuie să le evacuaţi din timp pentru că ele nu pot reacţiona din timp”, a afirmat Arafat.
Ce trebuie să conțină „bagajul de urgență”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a explicat luni seară la Antena 3 CNN ce trebuie să conțină „bagajul de urgență”, în cazul unei avertizări RO-Alert că oamenii trebuie să evacueze locuințele.
Dacă se dă mesaj de evacuare, să poată să se evacueze imediat. Să ai tot ce-ți trebuie într-o gentuță, pe care poți să o iei și să pleci, să nu trebuiască să te întorci că ai uitat banii, că ai uitat medicamentele, că ai uitat ceva. Dacă vine într-adevăr ordinul de evacuare, să înțelegi că acest lucru este serios”, a spus Arafat.
Șeful DSU a atras atenția și asupra faptului că oamenii trebui să colaboreze cu autoritatea locală în astfel de situații, „pentru că nu va fi timp pentru negocieri, pentru convingere.
Dacă se spune că trebuie, înseamnă că trebuie evacuat”, a explicat Raed Arafat.
Totodată, în cazul în care se emite ordin de evacuare, oamenii sunt sfătuiți să ia cu ei un „bagaj de urgență”, care să fie ușor, nevoluminos, și care să conțină obiecte importante.
Bagajul trebuie să-l ia o persoană, ușor la mână. Deci, nu vorbim de valize aici, în niciun caz. Vorbim de o geantă care să aibă actele esențiale, banii, dacă au bani în casă, să pună acolo medicamentele și orice alte lucruri importante, dar fără greutate, fără volum. Deci, asta este important, lucrurile pe care poți să le iei imediat și să pleci”, a spus șeful DSU.