Ultimele stiri

Incendiu la Spitalul Penitenciar Poarta Albă: o persoană s-ar fi autoincendiat – a fost activat Planul Roșu de Intervenție

Sursă foto: anp.gov.ro

Planul Roșu de Intervenție activat în urma unui incendiu la spitalul Penitenciarului Poarta Albă. Din primele informații, o persoană s-ar fi autoincendiat.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 10 septembrie, la Penitenciarul Poarta Albă.

Potrivit primelor informații, este un incendiu la spital, fiind vorba despre o persoană care s-a autoincendiat.

La fața locului au fost alocate patru echipaje SMURD B, un echipaj SMURD C, șase mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple și două autoscări. La ora 13.16 a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost lichidat la ora 13.32. Se procedează la ventilarea spațiilor.

Au fost evacuate 34 de persoane, relocate în curtea de plimbare.

UPDATE. Începând cu ora 13:45 se dezactivează Planul rosu de intervenție.

Ce spun polițiștii

La data de 10 septembrie, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană, din incinta unui penitenciar, ar fi dat foc unei saltele de pat, în camera în care acesta se afla.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără ca acesta să fi suferit arsuri.

La acest moment, polițiștii Postului de Poliție Poarta Albă efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la incident.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Ce spun reprezentanții Penitenciarului

Astăzi 10.09.2024 în jurul orelor 13.05, a avut loc un început de incendiu la Penitenciarul Spital Constanța Poarta Albă.

Este vorba despre o persoană private de libertate care a incendiat o saltea din camera de deținere în care a fost cazată. Incendiul nu s-a manifestat cu foc, dar a produs fum. Incidentul a fost descoperit și stins până la sosirea echipajelor de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța, de către formațiunea de primă intervenție a Penitenciarului Spital Constanța Poarta Albă, cu sprijinul colegilor din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Pacienții au fost evaluați medical și nu au fost înregistrate afecțiuni medicale produse de fum. Au fost evacuați 20 de pacienți și relocați în curtea de plimbare.

Nu au fost înregistrate victime.

Alte articole

19 ian. 2023 2.55 pm

În cursul zilei de ieri, Ron și-a găsit familia mult dorită. Acesta a fost adoptat de un domn cu suflet mare care a înteles că instituționalizarea nu e decât o soluție temporară, transmite Primăria…

22 dec. 2023 12.21 pm

Meteorologii Centrului Regional Dobrogea au anunțat că începând de astăzi de la ora 12:00 până la duminică 24 decembrie ora 10:00 viteza vântului va crește treptat în intensitate și va atinge…

20 aug. 2024 10.44 am

Echipele RAJA intervin marți, 20 august, în vederea executării unor intervenții la punctul termic 101 – Complex Dacia din municipiul Constanța. Pentru realizarea acestor operațiuni, se sistează…

10 iul. 2024 2.49 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, miercuri, 10 iulie, pentru 24…

01 apr. 2024 8.20 am

Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului „Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare…

05 ian. 2024 1.03 pm

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au clasat dosarul penal deschis împotriva lui Vergil Chițac și Horia Constantinescu în dosarul Garden Shop, fostă Pomacost, în privința unor prestații…