Ultimele stiri

Burduja: Stocurile de gaze sunt la nivel de aproape 94% gradul de umplere în depozite. La cărbune depășesc 550.000 tone

Sursă foto: Facebook/Sebastian Burduja

Ministrul Energiei a mai arătat că şi în cazul stocurilor de cărbune ne aflăm într-o situaţie mai bună decât anul trecut. „La Complexul Energetic Oltenia, stocurile sunt de 550.000 de tone”, a mai spus Burduja.

Astfel, ministrul a arătat că depozitele de gaze ale României sunt la un nivel istoric pentru această perioadă. El a precizat că în prezent, stocurile de cărbune depăşesc 550.000 tone, din care 370.000 tone în centrale, iar diferenţa în cariere. În ceea ce priveşte gradul de umplere al lacurilor în prezent este de aproximativ 73%, un nivel care poate acoperi necesarul din această iarnă. Ministrul a completat că din cauza secetei, a existat o prudenţă în a folosi energia hidro pentru a acoperi necesarul din această perioadă, tocmai pentru a păstra un grad optim de umplere pentru iarnă. Ministrul a ţinut să amintească o altă investiţie importantă, din Fondul româno-kazah, centrala în cogenerare de la Midia, unde lucrările sunt finalizate într-o proporţie foarte mare, aproape de 95%, el subliniind că acolo vor fi până la 70 de MW.

Burduja a completat că „se vede foarte clar o evoluţie spectaculoasă în zona de panouri fotovoltaice, parcurile solare”.

Ne aşteaptăm la încă 683 de MW până la finalul acestui an, la care se adaugă cei 228 deja puşi în funcţune. Vă daţi seama? Înseamnă aproape 1.000 de megawaţi solari nou-nouţi de anul acesta. Eolian, ceva mai puţin, 76 de megawaţi până la finalul anului şi, foarte important, încă 84 de megawaţi stocare. Sunt proiecte avansate, ceea ce înseamnă că la finalul acestui an avem toate şansele să avem undeva la 110 megawaţi stocare, capacităţi puse în funcţiune anul acesta, în baterii”, a afirmat Burduja.

În plus, se află în ultima fază de evaluare cu apelul din PNRR de 80 de milioane de euro pentru stocarea în baterii.

Proiectele care se vor califica la faza de contractare însumează undeva la 1.500 de MWh”, a precizat el, arătând că vom avea într-un an, un an şi jumătate, încă 750-800 de megawaţi în baterii în România, ceea ce reprezintă cea mai mare nevoie a sistemului.

Alte articole

27 dec. 2023 11.51 am

Cadavrul carbonizat al unui copil a fost găsit miercuri dimineaţă, la pensiunea ferma Dacilor, din judeţul Prahova, afectată de un puternic incendiu. A fost extrasă cea de-a şaptea victimă carbonizată…

11 apr. 2025 11.26 am

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a explicat, joi seară, cât timp ar trebui să aloce elevii temelor pentru acasă, în funcţie de ciclul de învăţământ pe care aceştia îl parcurg. Ministrul…

29 dec. 2024 10.42 am

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă duminicăă dimineaţă înregistrarea unui ”record nedoritc”, în ultimele 24 de ore fiind primite 131 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă.…

27 oct. 2024 11.21 am

Sfântul Dimitrie Basarabov cunsocut ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului este prăznuit de către Biserica Ortodoxă Română, pe 27 octombrie, la o zi după ce creștinii îl sărbătoresc…

03 mart. 2024 6.48 pm

În satul Rimetea din județul Alba, cunoscut ca una dintre cele mai frumoase localități din România, a avut loc în acest weekend un obicei tradițional cu o vechime de peste 300 de ani, care marchează…

28 aug. 2024 4.00 pm

Două nave s-au ciocnit, miercuri, pe Canalul Sulina, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Autoritatea Navală Română a anunţat că navigaţia pe canal se desfăşoară normal…