Ultimele stiri

Un bărbat beat și fără permis s-a răsturnat cu mașina, în Cotu Văii: a fugit de la locul accidentului, lăsându-și pasagerul rănit în mașină

Sursă foto: IPJ Constanța

Duminică, 11 august, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 391, în satul Cotu Văii, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă, iar vehiculul s-ar fi răsturnat.

Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul accidentului, în autoturism fiind identificat doar pasagerul, un bărbat de 36 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. La scurt timp, conducătorul auto a fost identificat.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Alte articole

14 mart. 2024 9.36 am

„Esteticianul vedetelor”, acuzat că a mutilat mai multe persoane după ce a făcut operaţii estetice, este cercetat sub control judiciar şi are interdicţia de a mai efectua intervenţii chirurgicale.…

20 iun. 2024 5.41 pm

Miercuri, 19 iunie, un cetățean din Neptun a semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112 faptul că pe lacul din stațiune este o lebădă cu probleme. Jandarmii constănțeni s-au deplasat…

27 apr. 2023 1.03 pm

Biletului unic de vizitare valabil în cadrul instituțiilor culturale județene (muzee) subordonate Consiliului Județean Constanța a fost votat și aprobat miercuri. Proiectul adoptat de consilierii…

27 iul. 2024 10.42 am

Cei patru copii dispăruți din localitatea Mereni, județul Constanța – trei frați și un văr de-al lor – sunt încă de negăsit. Sâmbătă, 27 iulie, polițiștii îi caută în toate stațiunile…

31 iul. 2024 6.21 pm

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, în Ovidiu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul…

23 mart. 2024 9.59 am

Vineri, 22 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului MEMET EMIR GEANEL, de 18 ani, din…