Ultimele stiri

JOCURILE OLIMPICE 2024. Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-au calificat în sferturi la dublu mixt la tenis de masă

Sursă foto: Facebook/Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs s-a calificat, sâmbătă, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului olimpic de tenis de masă de la Paris.

Cei doi români au învins echipa australiană Nicholas Lum/Minhyung Jee, scor 4-1 (11-5, 6-11, 14-12, 11-4, 11-3).

Potrivit COSR, la meci au asistat şi preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi ambasadoarea României la Paris, Ioana Bivolaru.

În sferturile de finală, Ionescu şi Szocs vor înfrunta perechea sud-coreeană Lim Jonghoon/Shin Yubin.

Alte articole