Ultimele stiri

Acțiune cu radare a polițiștilor constănțeni și tulceni: au aplicat 103 amenzi și au reținut 25 de permise de conducere

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat joi, 18 iulie, o acțiune pentru asigurarea desfășurării unui trafic rutier în siguranță, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din județele Constanța și Tulcea, unde au fost amplasate radare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, 86 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 48.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 25 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.

De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic. Astfel, certificatul de înmatriculare ale acestui vehicul a fost retras până la remedierea problemelor constatate.

Alte articole

30 dec. 2024 9.28 am

Peste 100 de angajați ai Penitenciarului Poarta Albă protestează luni, 30 decembrie, în fața instituției, pe fondul măsurilor prevăzute în „Ordonanța trenuleț”, care urmează să fie adoptată…

19 dec. 2023 2.36 pm

Luni, 18 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat…

14 mart. 2024 9.15 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 13 martie, la intrare în localitatea Băneasa, acolo unde un pieton a…

30 apr. 2025 3.39 pm

Tribunalul Constanța a suspendat somația emisă de Primăria Constanța privind desființarea construcțiilor provizorii pentru Festivalul Sunwaves 2025. Decizia instanței a fost pronunțată miercuri,…

20 feb. 2024 1.43 pm

Primăria Constanța și Inspectoratul Județean de Poliție Constanța au găsit o cale comună în beneficiul conducătorilor auto pentru fluidizarea traficului rutier pe tronsonul de drum delimitat…

04 apr. 2024 6.41 pm

Polițiștii din Constanța desfășoară cercetări pentru a afla proveniența și circumstanțele în care s-a răsturnat o barcă găsită în Marea Neagră. Ambarcaţiunea a fost descoperită în…