Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au preluat controlul asupra satului Urozhaine din estul regiunii ucrainene Donețk. Dacă acest lucru se confirmă, ar fi ultima dintr-o serie de cuceriri după capturarea orașului strategic Avdiivka în februarie, relatează Reuters.
Bloggeri ucraineni au afirmat că forțele Kievului au cedat controlul asupra satului, situat la sud-vest de orașul Donețk, controlat de ruși. Cu toate acestea, armata ucraineană susține că luptele sunt încă în desfășurare în zonă.
Ministerul rus al Apărării a transmis pe Telegram că, „ca urmare a unor acțiuni de succes, grupul de forțe ‘est’ a preluat controlul asupra localității Urozhaine din regiunea Donețk… și desfășoară operațiuni de curățare a zonei și deminare”.
Satul a intrat sub controlul Rusiei la începutul invaziei din februarie 2022, dar Ucraina a recucerit așezarea de lângă râul Mokri Yaly în iulie 2023. Operațiunea a făcut parte din contraofensiva Ucrainei în zonele sudice și estice de-a lungul liniei frontului de 1.000 km, care a înregistrat doar progrese limitate.
Statul Major al forțelor armate ucrainene, într-un raport de duminică dimineață, a precizat doar că Rusia a lansat 18 atacuri asupra Urozhaine și a altor localități din apropiere. Raportul de după-amiază nu a menționat nimic despre sat.
DeepState, un popular blog militar ucrainean, a raportat duminică capturarea Urozhaine, afirmând că forțele ruse au lansat „atacuri în masă în sudul satului”.