Șoferii care refuză testarea de către polițiști cu etilotestul sau drugtestul vor rămâne fără permisul de conducere până la primirea rezultatelor mostrelor biologice, prevede o ordonanță aprobată recent de Guvernul României. Până acum, perioada era de o zi.
În 28 iunie, Guvernul României a aprobat o Ordonanță de Urgență care prevede mai multe măsuri de prevenire a consumului de alcool și droguri, de această dată la volan. Mai exact, documentul cu putere de lege aduce mai multe modificări Ordonanței privind siguranța rutieră pe drumurile publice.
Una din cele mai importante schimbări aduse este că șoferii care refuză testarea cu etilotestul sau drugtestul rămân fără permis până la primirea rezultatelor analizelor mostrelor biologice.
În acest caz nu se deschide dosar penal. În schimb, dacă șoferii refuză prelevarea probelor de sânge la un laborator, atunci comit o infracțiune.
Refuzul testării rapide și reținerea permisului – până la comunicarea rezultatelor probelor de sânge – nu atrage deschiderea de dosar penal, a precizat Poliția Română.
Șoferii reclamă faptul că testele rapide făcute de polițiști nu au acuratețe suficientă, astfel că refuzul de fi testați cu drugtestul s-ar justifica, în opinia lor, notează europalibera.org.
Înainte de această ordonanţă, șoferii care refuzau testarea cu drugtestul erau conduși la o unitate de medicină legală pentru recoltarea probelor. Medicii decideau dacă sunt apți sau nu să conducă în continuare. În cazul în care un conducător auto era considerat capabil să se urce din nou la volan atunci avea dreptul să își păstreze permisul de conducere, asta până când veneau rezultatele analizelor.
Clarificările Poliției Române
Poliția Română a oferit clarificări printr-un comunicat de presă:
- Prelevarea de mostre biologice – În cazul refuzului testării rapide, șoferii vor fi conduși la cea mai apropiată unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, pentru a asigura siguranța rutieră până la primirea rezultatelor oficiale.
- Retragerea temporată a permisului de conducere – Reținerea permisului este o măsură preventivă, menită să protejeze participanții la trafic până la clarificarea situației șoferului, la mijloc nefiind nicio procedură penală.
- Nevoia de precauție – Poliția a subliniat importanța cunoașterii efectelor medicamentelor asupra capacității de a conduce, menționând că anumite medicamente pot conține compuși psihoactivi care pot fi detectați de aparatele drugtest.
- Precizia testelor – Conform datelor furnizate, între 15-20% din testele rapide pozitive la nivel național au fost infirmate în urma analizelor de laborator în perioada 2021-2023, ceea ce denotă necesitatea verificărilor suplimentare.