Reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis”Constanţa au anunţat că prima zi de desfăşurare a Festivalului Neversea a fost una fără evenimente negative. 64 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar niciuna nu a ajuns la spital.
Principalul obiectiv al forţelor de ordine a fost prevenirea incidentelor şi verificarea condiţiilor de siguranţă. Măsurile proactive şi dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranţă a accesului, precum şi gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins şi nu au fost înregistrate incidente de ordine publică”, au transmis reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanţa.
Ei au adăugat că reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pentru identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale, inclusiv a celor care consumă sau încearcă să vândă substanţe interzise.
Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale (18 amenzi în valoare totală de 16.975 lei și 15 avertismente), din care menționăm:
- 12 sancțiuni la regimul rutier, (3 avertismente și 9 amenzi în valoare de 6.275 lei);
- 15 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (12 avertismente și 3 amenzi în valoare de 8.500 lei);
- 6 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 2.200 lei;
- 193 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;
- 25 de persoane au fost testate cu drug- testul- rezultatul fiind negativ;
- 58 persoane au fost testate cu etilotestul – rezultatul fiind negativ
Jandarmii au menţionat că acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare a evenimentului, atenţia forţelor de ordine fiind concentrată şi pe parcările, restaurantele şi barurile din apropiere.
Totodată, structurile Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi pe mai multe paliere, la nivel naţional, inclusiv în gări şi autogări care au legături directe cu municipiul Constanţa.
O atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul ISU Constanţa şi Serviciului de Ambulanţă Constanţa au acordat sprijin participanţilor, în următoarele situaţii: 13 traumatisme diverse (excoriaţii, contuzii etc.); alte 51 de cazuri cu afecţiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, hipertensiune arterială etc.).Nu au existat persoane care să necesite investigaţii suplimentare şi implicit transportul la spital”, a mai precizat sursa citată.
De asemenea, specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au realizat o serie de activităţi cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât şi pe perioada de desfăşurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 1.530 de persoane interesate au fost informate şi consiliate cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de substanţe interzise, reducerea consecinţelor negative asociate consumului, precum şi modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgenţă.
Totodată, reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanţa au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane şi cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situaţiilor periculoase şi materiale preventive unui număr de 1.200 de persoane.