Polițiștii constănțeni au fost sesizați, în această dimineață, să intervină pe strada Răscoalei din Constanța, acolo unde un bărbat se autoînjunghie, cu un cuțit. La fața locului au ajuns și echipaje de prim-ajutor care au început manevrele de resuscitare însă, din păcate, fără succes. Bărbatul a fost declarat decedat.
Vineri, 5 iulie, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Răscoalei un bărbat și-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.
Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.