Judecătoria Mangalia urmează să se pronunțe pe 14 iunie asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, din ucidere din culpă în omor calificat. Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul uneia dintre familiile victimelor, a subliniat importanța unor așteptări moderate și a precizat că judecătorul va examina cererea în detaliu înainte de a lua o decizie.
Cuculis a explicat că cererea se bazează pe ideea că Vlad Pascu ar fi putut intra intenționat cu mașina în grupul de tineri, subliniind că mașina nu a părăsit drumul accidental și că viteza excesivă a acestuia în localitate ar putea indica o intenție directă.
Din punctul meu de vedere, trebuie să avem nişte aşteptări moderate, adică să nu facem niciun fel de pronostic. Cea mai bună opinie pe care pot să o ai în momentul de faţă este că judecătorul se va apleca asupra acestei cereri în contextul în care, cred că vă aduceţi cu toţii aminte, doamna Popoviciu, care activa la judecătoria Mangalia, s-a pronunţat pe o cerere expusă în linii foarte amănunţite la acel termen de judecată şi s-a pronunţat pe loc. Adică nu a dat un termen, nu a rămas în pronunţare pe ea. O cerere care a fost practic reiterată astăzi, doamna judecător, care a intrat în completul de judecată a simţit nevoia cel puţin o săptămână să vadă în mod concret ce am cerut noi acolo, lucru care ar trebui să ne bucure pe toţi pentru că procesul a intrat într-un făgaş normal, spunem noi, acel făgaş normal pe care ar fi trebuit să-l vedem de la bun început Aşa că pe săptămâna viitoare vedem pronunţarea cu privire la această cerere de schimbare încadrării juridice a faptei.
Uitându-ne din nou, a o suta oară, pe acele imagini pe care le ştiţi cu toţii, din faţa unităţii militare, părea la momentul respectiv că Vlad Pascu nu avea ce să caute în afara spaţiului carosabil. Maşina nu a pierdut-o de sub control, se arată foarte clar în expertiză şi am ridicat şi eu această problemă, dom’le, dacă el a încercat cu câteva ore înainte, mergea cu viteză, 200 km pe oră, în localitate şi aşa mai departe, de ce nu credem că ar fi săvârşit fapta asta cu intenţie directă? Au fost preluate şi aceste concluzii şi rămâne să vedem dacă va fi schimbată încadrarea. Ce vă pot spune cu siguranţă este că dacă va fi schimbată, dosarul în mod evident că nu o să mai rămână aici”, a explicat Adrian Cuculis, jurnaliştilor, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.
Pe de altă parte, avocatul lui Vlad Pascu, Adrian Bendeac, nu înțelege de ce a fost formulată această cerere de schimbare a încadrării juridice. El a menționat că, în timpul urmăririi penale, familia Olariu nu a depus plângere pentru omor, ci pentru ucidere din culpă. Bendeac a adăugat că Vlad Pascu și-a exprimat regretul pentru fapta comisă.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată de data aceasta doar de către apărătorul familiei Olariu. Au fost aceleaşi argumente invocate anterior, motiv pentru care şi noi am avut aceleaşi apărări. Vreau să vă precizez încă o dată că în cursul urmăririi penale, când dosarul era instrumentat de Parchet, la acel moment, familia Olariu, asistată de acelaşi apărător ales, nu a înţeles să formuleze o plângere penală pentru omor sau pentru astfel de infracţiune pentru care se cere acum schimbarea de încadrare. Practic, în cursul urmării penale, dânşii au formulat în mod explicit în cuprinsul declaraţiei că înţeleg să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi nu pentru omor. Nu înţeleg la acest moment, cel puţin din punctul nostru de vedere, nu înţelegem care au fost acele aspecte obiective sau subiective ce au determinat apărarea familiei Olariu să formuleze la acest moment o nouă cerere de schimbare a încadrării juridice.A declarat acest aspect,că regretă. La termenul care va fi fixat pentru fond veţi auzi în ultimul cuvânt care este poziţia lui vizavi de săvârşirea faptelor şi vizavi de toate aspectele pe care dumneavoastră le-aţi indicat cu ocazia fiecărui termen de judecată. Suntem în această procedură simplificată care nu ne permite practic să audiem, să formulăm alte cereri, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere. Apărarea noastră se bazează în mod exclusiv pe probele administrate în cursuri urmăririi penale şi nu avem posibilitatea să administrăm probe noi, cu excepţia acestor înscrisuri în circumstanţiere”, a declarat Adrian Bendeac, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.
Tatăl uneia dintre victime, Sebastian, este convins că încadrerea juridică va fi schimbată și consideră că Vlad Pascu ar trebui să primească o pedeapsă de cel puțin 15 ani pentru omor calificat.
Sunt 100% că se va schimba încadrarea juridică. Aşteptăm să vedem ce decide doamna judecător şi eu cred că au contat şi declaraţiile noastre astăzi. Dreptatea ar fi ca Pascu să-şi primească pedeapta pe care o merită, nu pentru ucidere din culpă, pentru omor calificat şi să-şi primească pedeapta cel puţin 15 de ani”, a afirmat bărbatul.
Decizia judecătoriei privind cererea de schimbare a încadrării juridice va fi anunțată pe 14 iunie.