Ultimele stiri

Iranul declară cinci zile de doliu după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi

Sursă foto: CNN

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a anunţat cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi, care a decedat într-un accident de elicopter.

Accidentul a avut loc într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului și a provocat și moartea ministrului de externe, Hossein Amir-Abdollahian. Potrivit presei de stat iraniene, elicopterul s-a prăbușit duminică. Ayatollahul Khamenei a transmis condoleanțe „dragului popor iranian”.

Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, era considerat un posibil succesor al liderului suprem. În urma tragicului eveniment, vicepreședintele Mohammad Mokhber a fost numit să asigure interimatul funcției de președinte. Alegeri pentru un nou președinte vor avea loc pe 28 iunie.

De asemenea, cabinetul iranian a desemnat pe adjunctul ministrului de externe, Ali Bagheri Kani, să preia funcția de ministru de externe interimar.