Ultimele stiri

(FOTO) Primăria comunei Bărăganu amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei pentru că nu a ridicat deșeurile depozitate ilegal pe mai multe terenuri

Sursă foto: Garda de Mediu Constanța

În cadrul controlului efectuat de Garda de Mediu Constanța pe raza administrativ teritorială a comunei Bărăganu, a fost aplicată o amendă de 50.000 lei pentru neluarea de către UAT Bărăganu a măsurilor de salubrizare a terenurilor de pe rază localităților componente.

La controlul anterior au fost identificate trei zone unde erau depozitări ilegale de deșeuri: o zonă în localitatea Bărăganu, ieșirea spre satul Potârnichea și două amplasamente în satul Lanurile.

Primăria avea obligația să salubrizeze terenurile în cauza, conform măsurilor stabilite anterior și să ia totodată măsuri de prevenire a depozitărilor de deșeuri în locuri neautorizate. Echipa de comisari a constatat că nu s-a realizat curățarea terenurilor, fiind identificate deșeuri menajere recente în amestec cu deșeuri inerte și reciclabile.