Ultimele stiri

TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Judecătoarea a cerut să fie retrasă din dosar. Adrian Cuculis: „Dacă se va admite cererea, întreg procesul se reia de la zero”

Sursă foto: Facebook

Judecătoarea dosarului „2 Mai” a amânat, joi, 18 aprilie, procesul în care Vlad Pascu este acuzat de ucidere din culpă şi a formulat cerere de abţinere. Astfel că, ea le-a solicitat colegilor săi magistraţi să o retragă din acest dosar.

Doamna judecător a formulat cerere de abţinere. Pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea şi a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus Inspecţia Judiciară, respectiv sesizarea CSM, cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen.

Dacă se va admite cererea de abţinere, întreg procesul se va relua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe 24 aprilie, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate părţile civile”, a declarat avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.

CITEȘTE ȘI: Amânare în dosarul lui Vlad Pascu. Părinții tinerilor uciși au cerut ca procesul să continue după ce se ia o decizie în privința suspendării judecătoarei: „Totul a fost o bătaie de joc”

Noul termen de judecată a fost stabilit pe 9 mai, ora 10:00.

Reamintim că Inspecţia Judiciară solicitase Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea acesteia din funcţie până la finalizarea procedurilor disciplinare. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia

Cererea se afla pe ordinea de zi a şedinţei CSM de miercuri, iar judecătoarea a cerut o amânare, aceasta fiind acordată pentru 24 aprilie atunci când va fi discutată situaţia sa: CSM a amânat decizia privind suspendarea judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu

Avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popovociu, iar cererea lor a fost respinsă: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Ioana Ancuța Popoviciu rămâne judecător de caz. Avocatul Adrian Cuculis: „Noi am depus o cerere de recuzare, care a fost respinsă”

De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Dosarul în care este judecat Vlad Pascu rămâne la Judecătoria Mangalia. Curtea de Apel Constanța a respins cererea de strămutare

Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă: Revoltă şi neputinţă în faţa Judecătoriei Mangalia. Părinţii copiilor ucişi în accident: Judecătoarea mesteca gumă. Copilul meu a murit şi tu te prezinţi aşa la prima înfăţişare? Să îi fie ruşine

Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Tatăl lui Sebastian, în lacrimi. Judecătoarea l-a întrebat dacă fiul său este în sală: Nu am văzut în viaţa mea un asemenea judecător. Îi vroia buletinul

Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Tatăl lui Sebi, din nou cu ochii în lacrimi: „Nu mai am nicio speranță. M-a văzut cu poza băiatului în mână și m-a întrebat cine sunt”

La termenul următor de judecată, în 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat: Instanța a decis: Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Avocatul lui Pascu: „Participanții la trafic circulau neregulamentar. E o culpă comună”

Alte articole

16 aug. 2024 1.22 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat, ieri, o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor…

27 ian. 2025 12.28 pm

Duminică, 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în…

15 mai 2024 1.46 pm

Premierul Marcel Ciolacu a participat astăzi, 15 mai, la aniversarea a 20 de ani de prezență a DP World pe piața locală, prilej cu care se va inaugura noul terminal RO-RO din Portul Constanța și…

01 dec. 2023 7.11 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 1 decembrie, la Târgul de Crăciun din Constanța, acolo unde roata panoramică…

04 ian. 2022 1.53 pm

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a prezentat, marți, printr-o postare pe Facebook, proiectul unui nou parc, ce se va întinde pe o suprafață de 4 hectare și va fi amenajat…

07 mart. 2025 12.50 pm

RAJA SA dă startul votului public pentru lucrările înscrise în concursul de pictură și desen „Apa este Viață” 2025, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Lucrările realizate de elevii…