Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria municipiului Constanța, a organizat miercuri, 17 aprilie, o conferință de presă, în cadrul căreia s-au dezbătut subiecte ce țin de administrația locală și viziunea candidatului PSD Constanța pentru dezvoltarea orașului.
Trebuie să discutăm și lucrurile citite în publicațiile constănțene cu relația cu organizația municipală PSD și cum trebuie construită campania electorală, cat și ce afirmații au făcut ceilalți contracandidați.
O să încep cu primul punct – am demisionat deoarece trebuie să demonstrez că nu trebuie să îmi ofer nicio plasă de siguranță. A trebuit să amân de la momentul desemnării până la data transmiterii demisiei pentru a putea pregăti un raport de activitate. Sunt câteva zeci de pagini. Suntem singura Autoritate care a înțeles să verifice fiecare activitate a fiecărui comisar. Înțeleg să am aceeași abordare și la Primăria Constanța.
Comparația dintre cele două instituții este absolut obligatorie. Lucrurile sunt funcționale în ANPC. Am crescut exponențial de la o medie de 15 milioane lei încasată la undeva la 96 de milioane. Primăria în care am lucrat un an de zile nu poate răspunde niciunei exigențe cuantificabile”, a spus Horia Constantinescu.
El a menționat și despre perioada în care a lucrat la Primăria Constanța, spunând că instituția nu poate răspunde niciunei exigențe cuantificabile.
Am constatat că, în raport cu spațiile verzi se plăteau facturi care nu aveau în spate nicio defalcare a prețului, ceea ce i-am semnalat încă de atunci și primarului Chițac (…) Am refuzat să plătesc facturi ce reprezentau întreținerea spațiilor verzi la nivelul unui cartier atâta timp cât unele dintre suprafețe sunt bine administrate de către locatari și mă refer la rondurile de sub geamuri. Fac acest paralelism pentru a înțelege că nu sunt diverse modurile de abordare între cele două instituții. Munca trebuie cuantificată, evaluată și remunerată corespunzător”, a declarat candidatul PSD la Primăria Constanța.
Legat de relația cu PSD, Horia Constantinescu a declarat: „Trebuie să răspund la al doilea punct: relația pe care o are Horia Constantinescu cu organizația municipală a Partidului Social Democrat. Vă dați seama că numirea mea a fost surprinzătoare. Pe 9 februarie, la Năvodari, a fost propus colegul nostru Costin Răsăuțeanu, cu care am avut câteva discuții din dorința de a aduce la numitor comun ceea ce înseamnă această luptă electorală. Nu am venit să lupt împotriva organizației. Trebuie să îmi explic mie cum s-a întâmplat că unele dintre panourile publicitare au apărut, au dispărut. Am intrat în această cursă electorală cu un minus în raport cu ceea ce făcuseră contracandidații, în sensul panotării în oraș, amplasării de corturi sau a strategiei pe care aceștia o au. Lucru pe care știu ca îl pot recupera prin felul meu de a fi. Comunic ma simplu, în sens constructiv, nu doar constatând ceea ce s-a întâmplat și ceea ce s-a petrecut greșit în ultimele administrații”.
Ulterior, Horia Constantinescu a vorbit despre doi dintre contracandidații săi.
Stelian Ion și Ovidiu Cupșa ar fi un câștig pentru Poliția Locală pentru că se plimbă și constată numai nereguli. Îmi pare rău că nu au și un caiet de procese verbale. Din păcate, niciunul dintre ei, fie că mănâncă parizer sau se agață de excavatoare sau de orice chichiță sau că se plimbă pe plajă nu am auzit să aibă nici soluție pentru că nu au reușit în plan personal vizibilitatea activității lor pe un palier foarte ridicat” a precizat Horia Constantinescu, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Constanța.
El a declarat că într-adevăr, structura CERONAV are o reputație pe care lumea o știe, însă cabinetul de avocatură al lui Stelian Ion nu a reușit să facă performanță. „Stelian Ion nu a dat niciun concurs pentru a ajunge ministru, conjunctural s-a cocoțat pe acel scaun. Este de notorietate că cel puțin pentru lucrătorii din justiție acesta nu a fost un mandat nici măcar notabil, dacă nu favorabil instituțiilor pe care le reprezenta”.
În cadrul conferinței, Horia Constantinescu a vorbit și despre actualul edil, Vergil Chițac.
Chițac, în două dintre interviuri a spus despre mine și Felicia Ovanesian că am fost ucenici. Am mesajele de când lucram în Primărie. Sunt peste 105.000 mesaje pe grupul de salubritate și alte câteva sute cu toți ceilalți colaboratori, die că vorbim de viceprimarul Ionuț Rusu sau de primarul Vergil Chitac. Interesant și cred că ar trebui să fie toți constănțenii la curent cu faptul că, cu câteva luni înainte de incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase, l-am rugat pe acesta să ia în calcul un val de îmbolnăviri similar SARS-CoV-1, scriam eu atunci, și ar trebui să ne pregătim pentru așa ceva. Nu a considerat necesar (…) Primarul Chițac a înțeles să fie parte dintre cei care au scris piesa jenantă cu privire la concursul meu. El mi-a zis să fac contestație, eu am spus că vreau să plec din instituție pentru că era clar că mi-era înscenată o scenetă grotească, m-a rugat să fac contestație. Șeful comisiei a înțeles să-mi scadă 20 de sutimi. Mesajul era clar, trebuia să plec pentru că cei din departamentul de comunicare al primarului, nu neapărat al Primăriei îi spuneam că am o vizibilitate mult prea mare care pune sub semnul întrebării mandatul de primar”, a spus Horia Constantinescu.
El a menționat că a fost cel care a dispus curățarea taluzului de la plaja Modern până în dreptul Portului Tomis, culegându-se atunci câteva zeci de camioane. „Încercam să-l conving pe primarul Chițac să dăm constănțenilor șansele de a putea să aibă un loc civilizat, scări nesfărâmate, așa cum au rămas și astăzi”.
Horia Constantinescu a declarat faptul că nu va candida la alegerile ce vor avea loc la Organizația Municipală PSD Constanța.
Nu cred că domnul Ion Dumitrache nu cred că va avea contra candidat. Mi-aș fi dorit ca alți colegi PSD care ar fi avut un cuvânt se spus să intre în cursă. Voi fi un spectator cuminte. Eu nu am ureche muzicala în politică. Nu candidez nici pentru funcția de consilier local. Mi s-a spus foarte clar că încurc ploile colegilor mei (…) Eu în PSD Constanța sunt tolerat deocamdată. De ce? Pentru că mulți constănțeni și-au exprimat în cadrul sondajelor opțiunea de a mă susține și cred eu că sunt un rău necesar”, a spus Constantinescu.
Despre colaborarea cu Cătălin Grasa, Horia Constantinescu a spus: „Pentru mine este un exponent al acestui segment de societate minunat. înțeleg să-l susțin tu tot ce îm stă în putință, am dat grupului de comunicare din jurul acestuia o listă de lucruri pe care eu le văd utile, sper să le implementeze”
Cu domnul Felix Stroe, te înțelegi bine, până ori aluneci pe preșul din fața ușii ori până aluneci pe săpun și atunci lucrurile se schimbă. Încerc să ține chilibrul, știu sigur că merg ca pe ouă, sper să fie mai rezistente, măcar de rață pentru că altfel am compromis deplasarea”, a declarat Horia Constantinescu.