Ultimele stiri

Acţiunea „Blocada”, în judeţul Constanţa. Un bărbat a fost prins beat la volan: etilotestul a indicat 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat acțiunea Blocada, în cadrul căreia au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 14 persoane prin intermediul aplicației eDAC și au fost verificate 10 vehicule.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism, pe D.J. 226, în comuna Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Alte articole

12 mart. 2024 7.00 pm

La scurt timp după ce au fost date în folosință ultimele 10 locuri de joacă reamenajate în municipiul Constanța, au început să curgă reclamațiile cu privire la vandalizarea acestora. Leagăne…

14 dec. 2023 9.16 am

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția str. Amurgului cu Șoseaua Mangaliei din mun. Constanța,…

16 feb. 2025 2.03 pm

Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au acționat, în perioada 10 – 14 februarie, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente…

19 aug. 2024 10.48 am

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța pune la dispoziția contribuabililor următoarele modalități de plată a impozitelor și taxelor locale/speciale și amenzilor: Online: pe site-ul www.spit-ct.ro,…

27 mart. 2024 12.35 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 27 martie, în Techirghiol, la un accident între un autoturism și un…

23 aug. 2024 3.25 pm

Au mai rămas doar câteva ore până la debutul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2024, eveniment organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, alături…