Ultimele stiri

(FOTO) Percheziții la Constanța: mai multe persoane ar fi comercializat cocaină cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei

Sursă foto: arhivă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, efectuează miercuri, 3 aprilie, trei percheziții domiciliare, în județul Constanța, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2023, o persoană ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc) către consumatori din județul Constanța, cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte articole

19 aug. 2024 3.23 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 19 august, pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, în zona localității Cumpăna.…

30 dec. 2023 3.42 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat…

03 feb. 2025 2.52 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, un motor de barcă, semnalat ca fiind bun căutat în vederea…

02 aug. 2024 12.42 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 2 august, pe DN 22, între Mihail Kogălniceanu și Sibioara. Potrivit primelor…

28 feb. 2025 2.39 pm

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța au efectuat vineri, 28 februarie, un control la Târgul organizat la Pavilionul Expozițional din Constanța.…

01 mart. 2023 3.06 pm

Preotul în vârstă de 30 de ani, Cătălin Moroșan, s-a stins din viață după ce a înghițit o substanță toxică cu o lună în urmă. Acesta era internat la terapie intensivă încă din data…