Ultimele stiri

Universitatea Ovidius din Constanța este membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN

Sursă foto: europe-studies.com

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a devenit, vineri, 29 martie 2024, membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a găzduit Adunarea Generală de înființare a asociației, creată cu scopul de a forma, promova și susține educația în domeniile de activitate din sectorul energetic nuclear și/sau domeniile conexe acesteia.

În cadrul Adunării Generale, au fost stabilite obiectivele și activitățile pe care SNEN își propune să le implementeze, precum și modul de lucru care va fi abordat. De asemenea, membrii fondatori au votat în unanimitate și au semnat Actul Constitutiv și Statutul Asociației.

La eveniment au participat reprezentanți ai celor 12 universități fondatoare și reprezentanți ai instituțiilor de profil, Agenția pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., RoPower Nuclear S.A., Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare (CITON) al RATEN, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Forumul Atomic Roman – ROMATOM.

Cele 12 instituții cu statut de membru fondator al SNEN sunt:

  1. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
  2. Universitatea din București
  3. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
  4. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
  5. Universitatea de Vest din Timișoara
  6. Universitatea Ovidius din Constanța
  7. Universitatea Valahia din Târgoviște
  8. Universitatea din Craiova
  9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  10. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
  11. Universitatea din Petroșani
  12. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București

Până la finalizarea procedurilor de înregistrare a asociației, rolul de președinte interimar a fost acordat prin vot prof. univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan, prorector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Din organismul interimar de conducere al asociației a fost ales să facă parte și reprezentantul Universității Ovidius din Constanța, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prorector responsabil cu cercetarea și inovarea.

Participarea Universității Ovidius din Constanța la asociație are loc în contextul în care este în derulare proiectul CRESC, pentru dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar „Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional „Tehno-Dobrogea”, proiect din care face parte și SN Nuclearelectrica SA. Universitatea Ovidius din Constanța răspunde, astfel, nevoilor regionale, înțelegând faptul că avântul luat de energetica nucleară în România face necesară pregătirea a circa 2000 de specialiști în următorii 10 ani, o țintă foarte ambițioasă pentru membrii consorțiului.

Alte articole

09 feb. 2024 8.24 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au primit o sesizare în această după-amiază, cu privire la un troller abandonat pe Bulevardul Mamaia, în fața Inspectoratului Județean…

07 apr. 2024 3.15 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat sâmbătă, 6 aprilie, o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme.…

13 aug. 2024 1.51 pm

Primăria Constanţa anunţă că vor fi instituite restricții de circulație cu ocazia Zilei Marinei Române. 14 august 2024: Se va restricționa parcarea de pe Bd Regina Elisabeta ( de la intersecția…

28 feb. 2024 2.24 pm

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat, în perioada 27-28 februarie, o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență, precum și a traficului…

01 mai 2024 9.52 am

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au anunţat că plajele sunt pregătite pentru sezonul estival şi au precizat că lucrările realizate în ultimele săptămâni…

12 apr. 2024 3.58 pm

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, în ultimii patru ani, şi-a violat fiica vitregă în vârstă de 13 ani. Polițiști din cadrul…