Ultimele stiri

CONSTANȚA. Restricții totale de trafic rutier pe strada Cuza Vodă

Sursă foto: Primăria Constanța

Primăria municipului Constanța a transmis marți, 19 martie, că se reabilitează carosabilul pe strada Cuza Vodă, motiv pentru care se vor institui restricții totale de trafic rutier.

Recomandăm conducătorilor auto să evite miercuri, 20 martie și joi, 21 martie, circulația pe strada Cuza Vodă. Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje pentru frezarea carosabilului pe tronsonul cuprins între strada I.G. Duca și bulevardul I. C. Brătianu. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restricționat total mâine, pe sectorul de drum pe care se lucrează, în intervalul orar 07:30 – 16:00. Aceleași restricții de trafic se vor păstra și joi, 21 martie, în același interval orar”, transmite Primăria Constanța.

Ulterior, se va asfalta carosabilul și se vor aplica marcajele rutiere.

Facem din nou apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări”, mai transmite municipalitatea.