Ultimele stiri

Se schimbă vremea în toată ţara. Temperaturile scad şi sunt prognozate ploi, lapoviță și ninsori

Sursa foto: Digi24

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cu privire la o masă de aer rece care va aduce schimbări radicale în special în  jumătatea estică a țării, fiind prognozate ploi, lapoviță și ninsori.

Alina Șerban, reprezentanta ANM, a declarat că se anticipează precipitații abundente și vânt puternic, cu ploi în mare parte din țară. De asemenea, în zonele montane sunt prognozate lapoviță și ninsoare. Se preconizează că, începând de joi, temperaturile vor scădea semnificativ.

Ne regăsim sub influența unei depresiuni foarte bogate în umezeală, a cărei sisteme frontale ne afectează atât astăzi, cât și în zilele următoare, astfel încât vom avea nebulozitate și precipitații în mare parte din țară”, a declarat specialistului ANM, pentru Antena 3 CNN.

Zonele de vest și sud-vest ale țării ar putea fi mai puțin afectate, însă în restul teritoriului se vor înregistra precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, la altitudini de peste 1.500 de metri.

În Moldova, se prevăd temperaturi scăzute, între 4 și 9 grade Celsius. Vor fi temperaturi scăzute și în Dobrogea, Muntenia, Capitală, unde va fi mai rece decât în zilele trecute.

Weekendul aduce o ușoară încălzire, cu temperaturi care vor depăși 10 grade Celsius în majoritatea zonelor.

Astăzi ar fi important de sub subliniat faptul că vântul prezintă intensificări în jumătatea de est a teritoriului, de data aceasta cele mai mari valori rafale de 45-55-60 km/h astfel încât senzația de rece va fi amplificată”, a mai spus Alina Şerban, pentru sursa citată.

Alte articole

22 sept. 2024 8.18 pm

Fabrica de Arme Cugir a dezvoltat încă din 2021 un prototip de armă de asalt bazată pe principiul AKM-ului (Automatul Kalașnikov), aflat acum în stadiul de prototip industrial. Aceasta urmează…

28 sept. 2023 11.45 am

În această dimineață au fost reluate căutările bărbatului dispărut în urma accidentului naval de pe Brațul Sfântu Gheorghe. Căutările pe Brațul Sf. Gheorghe au fost reluate cu o ambarcațiune…

31 ian. 2025 11.10 am

O bucată de tavan, cu o suprafață de aproximativ un metru pătrat, s-a desprins și a căzut într-o cameră din căminul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Incidentul,…

11 oct. 2024 5.33 pm

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prezintă condiţiile în care asiguraţii pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripţie electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale…

19 feb. 2024 10.17 am

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că, în luna octombrie a anului trecut, România a exportat o cantitate mai mare de grâu decât cantitatea totală de cereale ucrainene care au tranzitat…

04 sept. 2024 7.30 pm

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, după reţinerea sociologului Alfred Bulai, că infracţiunile sexuale sunt absolut odioase şi astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos…