Cartea ”Avuția și sărăcia națiunilor – de ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace” a fost publicată la Editura Polirom, Iași, 2013, traducere de Lucia Dos.
Autorul cărții, David S. Landes (1924-2013), a fost profesor de economie la Harvard University și profesor de istorie la George Washington University, specialist în istoria economică europeană modernă. A fost membru al American Academy of Arts and Sciences și al National Academy of Sciences.
Foarte interesant este motto-ul lucrării, provenit dintr-o scrisoare a lui Malthus către Ricardo, din 26 ianuarie 1817: ”…cauzele avuției și sărăciei națiunilor-obiectul tuturor cercetărilor din domeniul economiei politice”.
David Landes încearcă să găsească, prin intermediul acestei cărți, un răspuns la întrebarea: De ce unele națiuni s-au bucurat de succese economice remarcabile, în timp ce altele sunt încă afundate în sărăcie? El explică această discrepanță ”prin interacțiunea complexă a trăsăturilor culturale și instituțiilor în care acestea se reflectă cu conjuncturile istorice”. Fiind istoric abordează aceste probleme și din punct de vedere istoric, dar recunoaște că aceasta nu-i poate oferi un răspuns complet.
Lucrarea se dovedește a fi o analiza comparativă a diverselor regiuni ale lumii, recurgând și la paralele pline de învățăminte: între Marea Britanie și Spania, între China și Japonia. Consideră autorul că vechea împărțire a lumii în două blocuri de putere Estul și Vestul nu mai este valabilă. Referindu-se la delimitarea geografică între bogați și săraci DL afirmă: ”Aceștia sunt deseori numiți Nord și Sud, deoarece separarea este de ordin geografic; însă o categorisire mai precisă ar fi Vestul și Restul, întrucât separarea este, de asemenea, de ordin istoric”.
Autorul mai aduce în atenție un amănunt interesant din punct de vedere geograpfic: ”Pe o hartă a lumii în funcție de produsul sau venitul pe cap de locuitor, țările bogate se situează în zonele temperate, cu precădere în emisfera nordică; țările sărace la tropice si sub tropice”. În sprijinul acestui argument îl citează pe John Kennet Galbraith: ”Dacă cineva delimitează o fâșie lată de circa două mii de kilometri care să înconjoare Pământul la Ecuator, nu descoperă înlăuntrul ei nici o țară dezvoltată. Peste tot nivelul de trai este scăzut, iar speranța de viață e redusă”.
Printre cele 29 de capitole ale lucrării sunt câteva cu titluri provocatoare: Capitolul 3 – Caracterul excepțional al Europei: o cale diferită, Capitolul 12 – Câștigătorii și perdanții: bilanțul Imperiului, Capitolul 18 – Avuția cunoașterii, Capitolul 26 – Pierderea supremației, Capitolul 29 – Cum am ajuns aici? Încotro ne îndreptăm?
Landes evidențiază cu febrilitate beneficiile și avantajele supreme ale cunoașterii științifice și înzestrării tehnologice, lansând conceptul de ”avuția cunoașterii” (este titlul Capitolului 18) unde arată importanța răspândirii cunoștințelor. În secolul 18 țările care pășeau pe urmele Marii Britanii au dezvoltat școli de știință și tehnologie care își propuneau să pregătească o clasă suerioară de tehnicieni și personal de supraveghere. În Franța această școală se numea Ecole Polytechnique, înființată în 1794.
În Capitolul 24 ”Istoria deraiată” face o comparație între iureșul european și iureșul musulman. Despre cel european afirmă că era mai puternic, datorită bazei sale materiale, iar în culmea gloriei era aproape invincibil, singurii adversari de luat în calcul erau alți europeni. Despre iureșul musulman afirmă că era mai intransigent și mai avid.
O scurtă remarcă din lucrare despre poziția autorului față Samuel Huntington (autorul lucrării ”Ciocnirea civilizațiilor”) și Max Weber (autorul lucrării ”Etica protestantă și spiritul capitalismului”). Dacă pe primul îl contestă deoarece a creat geografiei o reputație proastă, fiind impresionat de legăturile dintre mediul fizic și activitatea umană, celui de al doilea îi dă dreptate pentru afirmația conform căreia cultura are un rol important în dezvoltarea societății.
În Capitolul ”Epilog 1999” tratează succint criza țărilor din Asia de Est făcând referire la ”Puii de tigri”- Thailanda, Indonezia și Malaysia care au intrat în ”convulsii molipsitoare”. Arată că aceste țări au fost răpuse din punct de vedere economic de succesul prea mare, de faptul că deveniseră centrul unei goane după aur care generase rate de creștere foarte mari. Referitor la Indonezia autorul mai adaugă și ”duhoarea corupției” drept cauză a prăbușirii economice.
Cititorul interesat de ascensiunea Germaniei și a Japoniei după al doilea război Mondial găsește aici suficiente explicații. Iată ce afirmă despre cele două țări: ”Japonezii, aidoma nemților, s-au redresat prin muncă, educație, hotărâre. Și ei au avut parte de sprijin financiar american; aici, la fel ca în Europa, scopul era pararea amenințării ruse”.
Citind cartea te convingi de faptul că un mix de factori contribuie la dezvoltarea unei țări. Printre aceștia se numără: cultura, educația, cunoașterea, istoria, geografia, instituțiile.
Autorul îl citează pe Adam Smith pentru a arăta de ce sărăcesc națiunile: ”Națiunile mari nu sărăcesc niciodată prin risipă și greșita comportare a particularilor, totuși sărăcesc uneori, prin risipa sau reaua comportare a guvernării. În majoritatea țărilor, totalitatea sau aproape totalitatea venitului public e întrebuințată pentru întreținerea oamenilor neproductivi”.
Cartea poate fi de un real folos atât celor pasionați de istoria dezvoltării statelor lumii, de istoria gândirii economice, cât și pentru decidenții politici, ei pot găsi aici modelele de succes care pot fi replicate și pe meleagurile noastre.
