Ultimele stiri

Profesor din Vaslui, în vârstă de 41 de ani, ironizat după un anunț matrimonial: „Sper că mai există tinere sincere, cu suflet bun și de bună credință”

Sursă foto: vremeanoua.ro

Un profesor de limba română din Vaslui, originar din județul Neamț, și-a exprimat dorința de a-și găsi sufletul pereche prin intermediul rețelelor de socializare. Prin intermediul unei postări pe Facebook, acesta a lansat un anunț matrimonial în care și-a evidențiat calitățile și aspirațiile.

Reacțiile la acest anunț nu au întârziat să apară, atrăgând atât aprecieri pentru curajul și sinceritatea profesorului, cât și comentarii pline de ironie.

Mă numesc Ionuț, sunt din Roman, județul Neamț, am 41 de ani. Despre mine, am absolvit Facultatea de Litere, sunt cadru didactic, sunt un tânăr cu sufletul bun, sincer, de încredere, amabil, calm, fidel, cuminte, tandru, înțelegător, onest, nu fumez, nu consum alcool, creștin-ortodox, nu am fost căsătorit niciodată, nu am copii. Sunt înalt, 1,83, păr șaten, ochi căprui, 95 de kilograme. Îmi place să citesc, să gătesc, îmi plac plimbările în aer liber, să ascult muzică, călătoriile. Doresc din tot sufletul, să cunosc o tânăra sinceră, cu suflet bun, de încredere, de bună credință, necăsătorită, creștin-ortodoxă, fără obligații, cu vârsta cuprinsă între 33-40 de ani, dispusă pentru o frumoasă relație de prietenie care să ducă la o căsătorie binecuvântată de Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului. Nu caut aventuri. Doresc să cunosc o tânără de încredere, cu un suflet bun, cu care să-mi întemeiez o familie creștină ortodoxă binecuvântată de Bunul Dumnezeu. Cine dorește să mă cunoască mă poate contacta cu încredere, în privat, pe Facebook. Sper că mai există tinere sincere, cu suflet bun, și de bună credință, care își doresc cu adevărat o familie, rog seriozitate”, a scris profesorul Ionuț Agachi în anunțul matrimonial, potrivit Vremea Nouă.

Reacțiile la postarea dascălului nu au întârziat să apară.

Bravo, ești un băiat serios, de asta nu ai noroc”, „Dom’ profesor, n-ai treabă? De asta iau la Evaluarea Națională copiii numai note proaste, habar nu mai au de carte, că profesorii își caută iubite pe Facebook, în loc să se ocupă de instruirea copiilor. Afară din învățământ”, „Nici nu o să vă găsiți, pentru că, dacă până la 41 de ani, nu v-a luat nimeni, ceva nu e în regulă, dom’ profesor. Dar nu putem să vă spunem noi ce. Vedeți și dumneavoastră ce nu e la locul lui, în capul dumneavoastră sau în altă parte”, „Lăsați omul în pace, e viața lui. N-a dat în cap la nimeni, răutăcioșilor”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Alte articole

16 apr. 2024 10.50 am

Marți, 16 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 17.00, sunt restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, pentru efectuarea unor lucrări. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul…

20 aug. 2024 10.20 pm

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a adresat un apel pensionarilor care consideră că sunt nedreptățiți de deciziile emise în urma recalculării pensiilor, îndemnându-i să se adreseze caselor…

09 oct. 2024 6.03 pm

Frații Micula sunt implicați într-un lung șir de procese internaționale, iar recent Tribunalul Uniunii Europene a decis că România trebuie să recupereze de la aceștia toate sumele primite ca…

31 oct. 2023 9.36 am

O familie din judeţul Tulcea trece prin momente cumplite. Radu, un tânăr de doar 22 de ani, s-a stins din viaţă după o luptă cu o boală nemiloasă. S-a stins pe patul de spital, departe de casă,…

12 aug. 2024 11.49 am

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2024 comparativ cu luna iulie 2023 a fost 5,4%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna iunie 2024, rata anuală a inflaţiei comparativ cu…

13 sept. 2024 11.17 am

Ministrul Apărării din Ucraina, Rustem Umerov, a anunțat că piloții ucraineni au început antrenamentele pe avioanele F-16 în România, în cadrul eforturilor de consolidare a apărării aeriene…