Mihai Teodorescu a preluat funcția de director general al Portului Constanța vineri, în urma demisiei neașteptate a lui Florin Vizan din ședința Consiliului de Administrație. Teodorescu, în vârstă de 38 de ani la momentul preluării funcției, deținea anterior poziția de director executiv al instituției, potrivit g4media.ro.
Soția sa este cadru militar la UM0472 București, care este subordonată Serviciului Român de Informații (SRI), conform declarației de avere din 2023. Teodorescu însuși a deținut mai multe funcții în diverse instituții publice și private înainte de a ajunge la conducerea Portului Constanța. A fost director executiv în Primăria București, în Consiliul de Administrație Metrorex, președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Municipale Eco Igienizare București și șef de birou la RATB, având și funcții de management în sectorul privat.
În ceea ce privesc studiile, acesta deţine o licență în Management și Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, precum și un master în management agroturistic și alimentație publică tot la aceeași universitate. A absolvit, de asemenea, un curs de inițiere în activitate consulară la centrul de instruire al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și un program de master în administrație europeană, specializarea Diplomație în administrația publică la Institutul Național de Administrație.
Teodorescu deține proprietăți imobiliare moștenite, incluzând un teren de 1000 mp în Ilfov, un apartament de 47 mp în București și o casă de locuit de 150 mp în Ilfov. De asemenea, are în garaj un Audi din 2018 și un Hyundai din 2019, toate moștenite. A moștenit, de asemenea, bunuri în valoare de 27.000 de euro.
În conturile sale, Teodorescu avea aproximativ 157.000 de lei și 5000 de euro, iar el a acordat un împrumut de 15.500 de euro. Avea un credit scadent în 2025, de 68.000 de lei. Veniturile sale, conform declarației de avere din 2023, includ 87.608 lei de la Primăria București, 77.791 lei de la Portul Constanța și 36.300 de lei de la Metrorex. Soția sa a câștigat 64.323 lei de la SRI.