Ultimele stiri

OMD Mamaia Constanța și-a mărit echipa

Sursă foto: OMD Mamaia-Constanța

stiri lOrganizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a început încă de anul trecut demersurile pentru dezvoltarea unei ample strategii de promovare, care va fi implementată pe tot parcursul anului 2024.

Asociația a început încă de anul trecut consolidarea competențelor echipei prin adăugarea de noi membri.

Misiunea organizației noastre de a promova destinația Mamaia, perla litoralului și cea mai îndrăgită stațiune de pe litoralul românesc, vine cu o responsabilitate foarte mare. Întreaga zonă Mamaia – Constanța merită să fie prezentată în toată splendoarea ei, cu tot ce are mai bun de oferit turiștilor. Ne-am angajat încă de anul trecut să avem o echipă complexă, alături de care să ne îndeplinim cât mai bine misiunea. Am început anul 2024 prin organizarea unui nou concurs pentru funcția de specialist marketing, post care a fost ocupat de Alessandra Frunteș. Alături de Alessandra, împreună cu departamentul de comunicare, sperăm să găsim cele mai bune soluții în marketing-ul digital pentru promovarea destinației Mamaia Constanța”, a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

Decizia organizației noastre de recrutare de personal pentru postul de specialist marketing vine ca răspuns la nevoia organizației de a gestiona un volum crescut de activități și evenimente planificate pentru anul 2024.

Prin angajarea unui nou specialist, de această dată în domeniul marketingului, OMD Mamaia-Constanța își propune să atingă un nivel ridicat de eficiență atât în gestionarea campaniilor digitale online, cât și în relațiile cu partenerii externi.

Poziția de specialist marketing în cadrul organizației a fost ocupată în urma desfășurării unui concurs anunțat public, în luna ianuarie 2024. Aplicanții care au îndeplinit criteriile de studii, competențe și experiență specifică au susținut evaluarea constând într-o probă scrisă și un interviu.

Alessandra Frunteș a fost persoana selectată pentru ocuparea postului, pe o perioadă nedeterminată, după parcurgerea tuturor etapelor concursului:

Parcursul meu academic m-a captivat rapid în domeniul marketingului online, o pasiune pe care am cultivat-o încă din primii ani de facultate, fiind licențiată în comunicare și relații publice. Prima mea experiență a fost ca SEO Content Writer într-o mică agenție de publicitate, unde am învățat arta conținutului optimizat pentru motoarele de căutare, într-un mediu dinamic și competitiv. Un moment important în cariera mea a fost implicarea în echipa Bittnet Group, unde am ocupat timp de aproximativ 2 ani rolul de People Experience Specialist. În acest rol am gestionat conținutul vizual și scris pentru comunicările interne și externe, activitatea pe rețelele sociale și organizarea evenimentelor interne pentru angajați, dar și externe, de tip corporate. Această experiență m-a ajutat să îmi dezvolt și mai mult abilitățile de comunicare și relaționarea în mediul de business. În paralel, am dedicat timp și energie gestionării platformelor sociale ale Let’s Talk HR, un centru de consultanță în resurse umane și dezvoltarea carierei, consolidându-mi expertiza în social media management”, a declarat Alessandra Frunteș.

Cu o carieră de câțiva ani în domeniul marketingului, Alessandra Frunteș va fi persoana responsabilă de gestionarea campaniilor de marketing digital ale OMD Mamaia-Constanța.

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a fost înființată printr-o asociere între Primăria Municipiului Constanța și trei patronate din turism, cu scopul de a gestiona activitățile de promovare și management turistic pentru stațiunea Mamaia și municipiul Constanța. Pe parcursul sezonului estival 2023, asociația a organizat și a susținut desfășurarea mai multor evenimente, care s-au bucurat de participarea câtorva zeci de mii de turiști și constănțeni.

Alte articole

25 ian. 2025 2.29 pm

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină sâmbătă, 25 ianuarie, în zona Cimitirului Central din Constanța. Potrivit primelor informații,…

06 sept. 2023 1.41 pm

La data de 5 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane și de mărfuri.…

11 apr. 2024 4.45 pm

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, informează că volumul de apă plătit către SC RAJA SA de Termocentrale Constanța a scăzut cu peste 60% în primele trei luni ale acestui an, față…

28 mai 2024 2.39 pm

Primăria Mangalia va organiza, sâmbătă, 1 Iunie, începând cu orele 17:00, pe platoul din fața Casei de Cultură, un spectacol artistic și mai multe evenimente specifice, cu ocazia Zilei Internaționale…

04 iul. 2023 11.22 am

La data de 04.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații…

31 aug. 2024 11.19 am

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au anunţat cantităţi record de precipitaţii pe litoral în ultimele 24 de ore. La Mangalia s-au înregistrat 225,9 l/mp, la 23 August –…