Ultimele stiri

MAE: Doi cetățeni români care antrenau armatele locale din Congo au fost uciși de rebeli. Alţi patru au fost răniţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, potrivit informaţiilor disponibile la Celula de Criză Interinstituţională, doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi în urma evenimentelor recente din Congo. MAE recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt necesare în această ţară.

Cu privire la evenimentele recente din Republica Democratică Congo (R.D. Congo), MAE informează că monitorizează cu atenţie situaţia, iar la nivelul Celulei de Criză Interinstituţională (CCI) au fost efectuate demersuri pentru verificarea informaţiilor din teren pe canale specifice”, a transmis, joi, MAE.

Ministerul menţionează că CCI funcţionează în regim de permanenţă, 24/7, de la momentul activării, inclusiv pentru identificarea de modalităţi de sprijin pentru cetăţenii români care se află în eventuale situaţii deosebite.

Potrivit informaţiilor disponibile la nivelul CCI, la acest moment rezultă decesul a doi (2) cetăţeni români şi rănirea a altor patru (4) cetăţeni români în evenimentele recente din R.D. Congo. Reiterăm faptul că MAE recomandă evitarea deplasărilor ce nu sunt necesare în Republica Democrată Congo având în vedere că situaţia de securitate din această ţară este extrem de volatilă. Alerta de călătorie pentru R.D. Congo este disponibilă la https://www.mae.ro/travel-alerts/2902”, a arătat MAE.

În 2022, rebelii din M23 au lansat o ofensivă majoră în Republica Democrată Congo, care a declanșat o intervenție militară și eforturi de mediere din partea liderilor regionali din Africa de Est. Acești lideri au negociat o încetare a focului anul trecut, însă aceasta a fost repetat încălcată.

Congo, împreună cu puterile occidentale și un grup de experți ONU, au declarat că grupul rebel condus de etnia Tutsi este susținut de Rwanda, țară vecină, acuzație pe care Rwanda o neagă vehement.

Confruntările dintre rebeli, forțele armate ale Republicii Democratice Congo și grupurile de autoapărare care îi susțin s-au intensificat recent, determinând comunități întregi să fugă către zonele percepute ca fiind mai sigure. Această escaladare a conflictului a adus îngrijorări legate de securitate și stabilitate în regiune.

Lasati un comentariu