Ultimele stiri

(FOTO) CONSTANȚA. Percheziții la traficanți de droguri de mare risc: două persoane au fost arestate

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, aceștia ar fi vândut sau intermediat vânzarea unor cantități de substanțe interzise (ketamină în amestec cu MDPHP, amfetamină, cocaină, cristal), către consumatori din județul Constanța, încasând sume cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Materialul probator administrat a relevat că, cei doi ar fi stabilit primul contact cu clienții și detaliile tranzacției prin intermediul unei platforme de mesagerie online, după care vânzarea propriu-zisă s-ar fi realizat, în mod direct, pe stradă, în locuri prestabilite.

La data de 5 februarie, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate trei grindere, opt semințe de canabis, un cântar electronic de precizie, două telefoane mobile, o țigaretă confecționată artizanal, ce conținea canabis, precum și alte mai multe mijloace de probă.

La acceași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestora. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, față de cei doi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Alte articole

11 oct. 2023 11.31 am

Doi bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși băuți la volan. Unul dintre ei avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat La data de 11 octombrie, în jurul orei 04.20,…

07 feb. 2025 1.32 pm

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, RAJA SA invită toți elevii din județul Constanța să participe la mult așteptatul concurs de pictură și desen „Apa este Viață” 2025. Inspirat de conceptul…

14 apr. 2025 10.36 am

Jandarmii Grupării Mobile Constanța au desfășurat, în perioada 11 – 13 aprilie 2025, mai multe acțiuni specifice, cu scopul de a menține ordinea și liniștea publică, precum și pentru a sancționa…

19 dec. 2023 12.50 pm

Doi bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși băuți la volan. Unul dintre ei a intrat cu mașina în gardul unei case. Luni, 18 decembrie, în jurul orei 20.15, polițiști din cadrul…

08 sept. 2022 10.56 pm

Potrivit comunicatului remis de Forțele Navale Române, „dragorul maritim «Locotenent Dimitrie Nicolescu» (DM-29) a ajuns joi, 8 septembrie, în jurul orei 17.45, în raionul în care se afla, în…

21 apr. 2025 10.07 am

Medicii din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță Constanța au avut sute de solicitări în prima zi de Paște. Peste 280 de solicitări au fost înregistrate, în tot județul. Potrivit reprezentanților…