Doi constănțeni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși la volan, deși aveau permisul de conducere suspendat. Mai mult, unul dintre ei consumase și băuturi alcoolice.
Duminică, 4 februarie, în jurul orei 19.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Luni, 5 februarie, în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.