Statele Unite au lansat atacuri aeriene în Siria și Irak împotriva grupărilor susținute de Iran, în replică la atacul cu dronă asupra unei baze americane din Iordania, soldat cu moartea a trei militari. Președintele Biden a avertizat că vor continua răspunsurile dacă sunt atinși americani.
Armata americană a precizat într-un comunicat că a lovit diverse ţinte, inclusiv centre de comandă şi control, rachete şi depozite de drone, precum şi instalaţii logistice şi de aprovizionare cu muniţie. Atacurile au lovit peste 85 de ţinte şi s-au folosit peste 125 de muniţii.
Atacurile aeriene au durat 30 de minute vineri și au vizat trei locuri în Irak și patru în Siria, conform generalului-locotenent Douglas Sims, directorul Statului Major Întrunit. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a menționat că țintele au fost alese cu grijă pentru a evita victimele civile și s-au bazat pe dovezi clare legate de atacurile asupra personalului american din regiune.
18 morţi în Siria
Purtătorul de cuvânt al armatei irakiene a confirmat că atacurile aeriene americane au avut loc în zonele de frontieră irakiene și a avertizat că acestea ar putea provoca instabilitate în regiune. El a subliniat că aceste lovituri constituie o încălcare a suveranității irakiene, subminând eforturile guvernului irakian și reprezentând o amenințare pentru Irak și regiune. Kirby a menționat că guvernul irakian a fost informat în prealabil despre loviturile americane.
Aceste răspunsuri au început în această seară. Ele nu se vor încheia în această seară. Aşa că vor exista răspunsuri suplimentare. Vor fi acţiuni suplimentare pe care le vom întreprinde, toate menite să pună capăt acestor atacuri şi să înlăture capacitatea IRGC (Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice)”, a menţionat Kirby, citat de news.ro.
Bilanțul atacurilor aeriene din estul Siriei indică cel puțin 18 morți. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizație a opoziției siriene în exil, a raportat că loviturile au dus la moartea a „cel puțin 18 luptători pro-Iran”. În total, cel puțin 26 de situri importante, inclusiv depozite de arme, au fost distruse în raidurile care au acoperit o zonă extinsă de peste 100 de kilometri din estul Siriei, de la orașul Deir ez-Zor până la Albu Kamal, aproape de granița cu Irakul. Aceste informații au fost furnizate pentru AFP de către un grup de monitorizare.
Lovitura de răspuns a SUA vine după un atac mortal asupra unei baze militare din Iordania în care au murit trei soldaţi americani şi alte aproape 40 de persoane au fost rănite.
Biden: Dacă faceţi rău unui american, vom răspunde
Casa Albă a dat publicităţii o declaraţie a preşedintelui Joe Biden după anunţul că SUA au lansat atacuri aeriene împotriva unor ţinte din Siria şi Irak.
Duminica trecută, trei soldaţi americani au fost ucişi în Iordania de o dronă lansată de grupuri militante susţinute de Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC). Mai devreme, astăzi, am participat la întoarcerea demnă a acestor americani curajoşi la Baza aeriană Dover şi am vorbit cu fiecare dintre familiile lor. În această după-amiază, la indicaţiile mele, forţele militare americane au lovit instalaţii din Irak şi Siria pe care IRGC şi miliţiile afiliate le folosesc pentru a ataca forţele americane. Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua în momentele şi locurile pe care le vom allege..Statele Unite nu caută conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie acest lucru toţi cei care ar putea încerca să ne facă rău: Dacă faceţi rău unui american, vom răspunde”, a transmis preşedintele American, citat de news.ro.