Ultimele stiri

CONSTANŢA. Protestatarii care au rămas fără permis de conducere acuză forţele de ordine că le-ar fi întins o capcană. Răspunsul Jandarmeriei Române

Zeci de protestatari au rămas fără permise conducere, marţi seară, după ce au circulat pe contrasens pe Autostrada A4. Ei încercau să ajungă la protestul care se desfăşura la intrările în Portul Constanţa.

Protestatarii acuză forţele de orine că le-ar fi întins o capcană. Aceştia susţin că un echipaj de Jandarmerie i-ar fi îndrumat să circule pe contrasens, iar după câţiva metri erau aşteptaţi de echipaje de Poliţie Rutieră care le-au ridicat permisele pentru patru luni.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au transmis un comunicat prin care neagă aceste acuzaţii.

“În data 16.01, coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoţită de o autospecială de jandarmi, cu direcţia către Port. Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi şi autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staţioneze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porţilor 7 şi 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecţionat către aceste zone”, au explicat jandarmii.

Potrivit Jandarmeriei, cei care staţionau în coloană nu au fost îndrumaţi să circule pe contrasens, ci să rămână în locul unde se aflau.

“Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgenţă, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgenţă spre zona porţilor 7 şi 9.

Înainte de efectuarea acestei manevre, un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte dintre autovehiculele intenţionează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere acestora că trebuie să staţioneze în locul unde se aflau.

Menţionăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceştia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care faceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”, a explicat sursa citată.

Alte articole

18 iul. 2024 8.05 pm

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa II’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale…

01 aug. 2024 9.08 pm

Ca urmare a decopertării zonei, s-a constatat necesitatea înlocuirii mai multor tronsoane. Lucrările sunt mult îngreunate din cauza conductei vechi, cu grad ridicat de uzură, pozată la mare adâncime,…

09 feb. 2023 2.11 pm

Atenție, constănțeni! Certificatele de stare civilă plastifiate, modificate sau completate fără drept sunt nule conform legii 119/1996, modificată și completată, cu privire la actele de stare…

04 nov. 2024 12.49 pm

Duminică, 3 noiembrie, în jurul orei 13.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția…

22 nov. 2024 11.21 am

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de la intersecția străzilor Baba Novac cu Bogdan Vasile din mun. Constanța,…

15 apr. 2025 12.58 pm

În intervalul 14 – 20 aprilie, containerele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt disponibile în următoarele locații temporare: Cartier Faleză Nord – Str. Pescarilor, bl. FZ 26, platforma…