Deputatul USR Constanța, Stelian Ion, vă invită la o dezbatere publică pe tema aplicării Legii 154/2021.
Legea 154/2021 nu este pusă în aplicare! Indemnizațiile la care au dreptul urmașii deportaților și persoanelor persecutate de regimurile din perioada 1940 – 1945 nu sunt acordate. Pentru acești oameni și drepturile lor, PSD și PNL nu au mai găsit resurse, însă pentru pensionarii speciali și chiar foști membri ai partidului comunist, ce au nenorocit zeci de mii de vieți, sunt bani.
Este o nedreptate fără margini! USR Constanța și Forța Dreptei Constanța vă invită la o dezbatere publică în care, împreună, să încercăm găsirea unor soluții cu privire la aplicarea Legii 154, astfel încât legea să se aplice începând din 2024, imediat după rectificarea bugetară.
Miercuri, 17 ianuarie, ora 18.00, la Hotel Continental Forum (fostul Ibis), sala Ovidiu”, scrie Stelian Ion, pe Facebook.
O nouă amânare pentru 1 ianuarie 2025
Statul Român a decis în anul 1999 să acorde anumite drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. În 2021, și copiii acestor persoane au primit şi ei aceste drepturi, doar că statul nu mai are bani.
Prin OG 105/1999, Guvernul României a decis să acorde persoanei care a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit sau a fost evacuată din locuința pe care o deținea, anumite drepturi.
Apoi, în anul 2021 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 154, prin care și copiii persoanelor persecutate pe motive etnice să beneficieze de aceste drepturi. Dispozițiile urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2022, iar beneficiarii ar fi trebuit să primească, în medie, suma de 780 de lei lunar. Dar nu a fost așa, iar termenul de intrare în vigoare a fost prorogat pentru ianuarie 2023. Nici de data aceasta nu s-a întâmplat nimic deoarece Guvernul a decis să proroge aplicarea legii pentru 1 ianuarie 2024. Bătaia de joc la adresa acestora continuă şi cu noul proiect privind noile măsuri fiscal şi bugetare.
În prevederilor Articolului XXIII din proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale și bugetare, articolul propune o nouă amânare, începând cu data de 1 ianuarie 2025, a drepturilor stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3^1 alin. (1) din aceeași ordonanță.