Ultimele stiri

Farul – Rapid 0-0. „Marinarii” au avut trei goluri anulate – Hagi: „Noi am învins, numai că nu ni s-au dat golurile!”

Sursă foto: captură video Prima Sport

Farul Constanța a încheiat la egalitate miercuri seara, scor 0-0, cu formaţia Rapid București, în etapa a 21-a din Superligă.

Farul a înscris încă din minutul 2, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Giuleştenii au replicat prin ocazia lui Borja Valle, şut pe lângă poartă, în minutul 8.

După cinci minute Vînă a lovit bara, iar Funsho Bamgboye a trimis pe lângă poartă în minutul 23. Gazdele au mai avut un gol anulat în minutul 45+2, la Artean, şi încă unul în minutul 59, la Mazilu, jucător aflat la ultimul meci pentru constănţeni.

S-a încheiat 0-0, iar Rapid se află la al şaselea meci consecutiv fără victorie în Superligă, dintre acestea patru fiind rezultate de 0-0.

Hagi: „Noi am învins, numai că nu ni s-au dat golurile!”

Gheorghe Hagi a acuzat arbitrajul pentru anularea celor trei goluri marcate de formaţia sa.

Ambiţii multe, fiecare a vrut să câştige meritam cele trei puncte. Am marcat de trei ori. Conducerea mi-a spus că nu s-a dat nicio imagine, nici o reluare de la golul doi, care mi s-a părut valabil. Alţii câştigă cu gol care nu-i valabil, la linie. Mie nu mi se dă pentu că e gol tot la fel şi nu mi se dă! Şi ce facem? Că-s puncte! Puncte importante. Băieţii ăştia au muncit, au alergat, au jucat fotbal şi trebuia să câştige meciul. Şi uite că se pierd puncte şi rămânem pe acolo. Dar asta. Sunt sărbătorile. Cred că Farul a făcut un an bun. I-am felicitat pe toţi, chiar dacă am avut şi momente mai puţin inspirate. Din păcate meritam victoria, cele trei puncte. Dar asta e! Noi am învins, numai că nu ni s-au dat golurile! Noi am învins, nu a fost ofsaid. Mâna adversarului era în faţă. Ne convine, nu ne convine, trebuie să mergem înainte! Pot fi veniri, plecări, bineînţeles! Sunt jucători care au dat randament, sunt jucători care nu au dat randament. Nu s-au adaptat şi atunci probabil vor fi şi veniri şi plecări”, a declarat Gheorghe Hagi.

Alte articole

20 apr. 2024 9.19 am

Farul Constanţa a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii. Scorul a fost deschis de Louis Munteanu în…

19 sept. 2024 3.23 pm

Ercan Sali de la CSM Constanța a avut o evoluție foarte bună la Campionatele Naționale de Haltere pentru tineret U23 care se desfășoară în această perioadă la Arad. Sportivul și-a adjudecat…

20 oct. 2023 9.59 am

Echipa de baschet feminin CSM Constanţa a fost învinsă joi, pe teren propriu, de formaţia Kibirkstis, scor 77-65 (36-39), în al doilea meci din FIBA EuroCup, potrivit news.ro. Meciul a avut loc în…

26 iun. 2024 9.47 pm

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, după victoria tricolorilor în meciul cu Slovacia, că el şi toţi jucătorii săi sunt mândri că sunt români . Încep prin a face o reverenţă în…

20 iul. 2023 1.38 pm

Societatea care demolează stadionul din Constanța situat pe stradă Primăverii, a fost amendată ieri, 19 iulie, cu 15.000 lei pentru neluarea măsurilor de prevenire și limitare a emisiilor…

17 aug. 2023 4.04 pm

Peste 150 de sportivi cu vârsta de până în 18 ani vor concura în primul weekend din septembrie în cadrul Cupei Internaționale Black Sea Judo Cup, ediția 2023. Competiția face parte din proiectul…