George I., un tânăr de doar 24 de ani, a sfârşit într-un accident cumplit ce a avut loc în acaestă dimineaţă, la ieșire din Constanța spre Valu lui Traian. Din păcate, tânărul a murit pe loc, după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul maşinii care a sărit peste un sens giratoriu, iar apoi s-a răsturnat. Primele date arată că tânărul conducea cu 170 de km/h. Totodată, acesta avea suspendat dreptul de a conduce.
Accidentul a avut loc în jurul orei 2:00 dimineaţa. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi, în noaptea de luni spre marţi, cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieşire din municipiul Constanţa, s-a produs un accident rutier grav.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configuraţia drumului şi ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu”, au precizat poliţiştii.
La locul accidentului au ajuns şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, două ambulanţe SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă.
Din păcate, tânărul a fost declarat decedat de medicul echipajului SMURD.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că şoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
George I. a fost salvamar şi era de loc din localitatea Gârliciu. “Mi-ai rupt sufletul din mine”, a scris sora tânărului pe reţelele de socializare. Pe pagina tânărului de Facebook, apare că acesta a obţinut carnetul de conducere în noiembrie 2022.




